Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfântul Eustaţiu i-a adunat pe bucureşteni în rugăciune
Sfântul Mare Mucenic Eustaţiu împreună cu soţia sa, Teopista, şi cu fiii săi, Agapie şi Teopist, au fost sărbătoriţi ieri, 20 august, în Biserica Ortodoxă. Cu acest prilej, Parohia Iancu Vechi - Mătăsari din Capitală şi-a sărbătorit cel de-al doilea hram.
Credincioşii Bisericii Iancu Vechi - Mătăsari din Bucureşti s-au adunat ieri, în număr mare, pentru a-şi aduce prinosul de rugăciune Sfântului Mare Mucenic Eustaţiu, care ocroteşte parohia de mai bine de 100 de ani. Prezenţa cinstitelor moaşte în vechea biserică a Parohiei Iancu Vechi - Mătăsari este menţionată, după cum a arătat părintele paroh Constantin Stoica, într-o istorie a Bucureştiului din anii 1909-1011, fapt consemnat şi de către marele istoric român Nicolae Iorga. Chiar dacă în acest timp vechea biserică s-a deteriorat, iar ulterior a fost demolată, credincioşii fiind nevoiţi să se roage în condiţii grele timp de mai mulţi ani, evlavia lor către Sfântul Mucenic Eustaţiu a crescut continuu, îmbrăcând în cele din urmă forma şi frumuseţea noii biserici. În cuvântul de învăţătură, părintele paroh a vorbit despre importanţa cinstirii sfinţilor în viaţa personală şi despre binecuvântarea pe care o aduce prezenţa sfintelor moaşte în viaţa parohială. "Sfintele moaşte reprezintă pentru fiecare parohie un izvor de viaţă, de binefaceri, de sănătate şi de multe împliniri pentru cei care vin şi le cinstesc cu multă credinţă şi evlavie. Noi, românii, suntem vestiţi în întreaga lume pentru evlavia pe care o avem pentru cinstitele moaşte. Bisericile care adăpostesc sfintele moaşte sunt bogate din punct de vedere spiritual pentru că ele sunt odoare de mare preţ de la sfinţii Mântuitorului nostru Iisus Hristos", a arătat părintele Constantin Stoica. Acatist, raclă nouă şi procesiune pentru sfinţii ocrotitori Credincioşii de la Parohia Iancu Vechi - Mătăsari nădăjduiesc în ajutorul Sfântului Mucenic Eustaţiu şi al familiei sale pentru începerea lucrărilor de pictură a noii biserici. În paralel cu eforturile pentru înfrumuseţarea bisericii cu pictură şi mozaicuri exterioare, parohia a făcut demersuri la Monetăria Statului pentru a realiza o nouă raclă pentru Sfântul Eustaţiu, lucrată în argint. Părintele paroh Constantin Stoica a anunţat că parohia va avea în scurt timp şi o monografie în care vor fi consemnate evenimentele importante din istoria comunităţii ce s-a format în jurul bisericii, precum şi felul în care Sfântul Eustaţiu a marcat această istorie prin rugăciunile şi minunile sale. De asemenea, părintele paroh a anunţat că în curând credincioşii se vor putea bucura şi de slujba Acatistului Sfântului Mucenic Eustaţiu, imediat ce Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei va acorda binecuvântarea pentru tipărirea acestuia la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Patriarhiei Române. Pentru anii următori, parohia îşi propune să marcheze sărbătoarea ocrotitorilor spirituali printr-o procesiune cu cinstitele lor moaşte pe străzile din apropierea bisericii.