În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sfântul Gheorghe Pelerinul, cinstit cu mare evlavie la Piatra-Neamț
În cel de al treilea an consecutiv, de la proclamarea sa ca sfânt, Gheorghe Pelerinul a fost sărbătorit astăzi, 17 august 2021, la Biserica „Sfântul Ioan Domnesc” din municipiul Piatra-Neamț.
Biserica ștefaniană, gazdă și loc de taină pentru Moșul Gheorghe Lazăr timp de peste două decenii, a îmbrăcat haine de sărbătoare în cinstea sfântului. Luni seară, 16 august, s-au săvârșit slujba Vecerniei, care a deschis prăznuirea celui considerat sfânt încă din timpul vieții sale. Sfântul Gheorghe Pelerinul a trăit în smerenie și osteneală, fiind propovăduitor - prin viață și prin cuvânt - al Evangheliei lui Hristos, pentru care a fost hărăzit de Dumnezeu cu bogat har, prin care a săvârșit minuni și vindecări, atât în vremea vieții pământești, cât și după moarte, fiind cinstit de credincioși.
În această dimineață, la biserica Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare s-au oficiat slujba Utreniei, Acatistul Sfântului Gheorghe Pelerinul și Sfânta Liturghie. Din sobor au făcut parte părintele paroh Dan Ovidiu Cojan, părintele Adrian Ciprian Timofte și preoți din cadrul cercului pastoral misionar „Sfântul Neagoe Basarab” Piatra-Neamț.
Părintele Ioan Papuc de la Parohia „Sfântul Gheorghe” din Piatra-Neamț a ținut un cuvânt de învățătură care a avut în prim plan familia în contemporaneitate. S-au pus înainte câteva reflecții asupra modului de formare a familiei creștine și exprimare a valorilor familiale în societate. Au fost evocate de asemenea și câteva aspecte din viața Sfântului Gheorghe Pelerinul.
Fiul Șugagului și părintele Pietrei își găsește odihnă, după anii de peregrinare, în turnul clopotniță și liniște în întunericul nopții din biserica zidită de Sfântul Voievod Ștefan, luminându-și privirea cu lumânarea care îi era străjer citirii rugăciunilor și rostirii Psaltirii. Starea sa de om al rugăciunii radia în înfățișarea simplă a omului care se îngrijea de mântuire, de milostenie și de propovăduire a credinței. Iar starea sa de om sfânt o simțeau toți cei care l-au căutat și înconjurat cu nădejde în ajutorul său. Și noi, pietrenii și nu numai, ne bucurăm de posibilitatea cinstirii lui ca sfânt și de ocrotirea tuturor celor care i se roagă.