Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, credincioșii parohiei bucureștene „Sfântul Nicolae”‑Vlădica au trăit clipe de bucurie duhovnicească cu ocazia hramului bisericii parohiale închinate Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a săvârșit azi, 6 decembrie, Sfânta Liturghie în lăcașul de cult, precum și slujba de sfințire a noilor clopote.
Sfântul Ierarh Calinic, cinstit la mănăstirea sa de metanie
Mănăstirea Cernica s-a aflat ieri, 11 aprilie, în sărbătoare. Credincioşi din Capitală şi din împrejurimi, dar şi din alte regiuni ale ţării au venit în pelerinaj la mănăstirea de la marginea Bucureştiului, pentru a se închina la moaştele Sfântului Ierarh Calinic şi ale Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica.
Manifestările religioase şi sociale au început la Mănăstirea Cernica, din judeţul Ilfov, încă de sâmbătă, 9 aprilie, când moaştele Sfântului Ierarh Calinic şi ale Sfântului Cuvios Gheorghe au fost scoase spre închinare şi aşezate într-un baldachin special amenajat în faţa bisericii cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe". Pelerinii care au rămas peste noapte au participat la slujba Privegherii, iar duminică s-au rugat împreună la Sfânta Liturghie. Sărbătoarea Sfântului Calinic a început duminică seara cu slujba Privegherii. Ieri, 11 aprilie, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii, ca delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor despre viaţa aleasă a Sfântului Ierarh Calinic şi despre rolul important pe care l-a avut în istoria Bisericii Ortodoxe Române.






.jpg)
