În Duminica a 30‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Halânga, Protopopiatul Drobeta, unde a săvârșit Sfânta
„Sfântul Ierarh Dosoftei - precursor al culturii româneşti moderne“
Asociaţia „Frăţia Ortodoxă Română“ (FOR), filiala Iaşi, în parteneriat cu Muzeul Literaturii Române şi Societatea Culturală „Junimea 90“, a organizat sâmbătă, 13 octombrie a.c., la Muzeul „Sfântul Ierarh Dosoftei“ din centrul Iaşului o manifestare care a marcat 384 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Ierarh Dosoftei. Părintele Constantin Andrei, protopop al Protopopiatului Iaşi I, înconjurat de un sobor de preoţi, a oficiat slujba Acatistului Sfântului Dosoftei, prăznuit de Biserica noastră la 13 decembrie. A urmat conferinţa cu tema „Sfântul Ierarh Dosoftei - precursor al culturii române moderne“, susţinută de pr. lect. dr. Dan Niţă Danielescu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. „În opera Sfântului Mitropolit Dosoftei, semnificative şi pentru contextul de astăzi sunt trei aspecte. În primul rând, întâlnirea dintre artă şi rugăciune, foarte vizibilă în opera sa de traducere, versificare şi imprimare a Psaltirii şi a textelor liturgice. Al doilea aspect este preocuparea deopotrivă pentru cult şi cultură, foarte prezentă în opera sa istorică şi literară. Această îmbinare este de fapt specifică dintotdeauna Iaşilor, oraş care în ceea ce are el mai specific este oraş al cultului şi al culturii. În al treilea rând, dragostea pentru Biserică şi neam a Sfântului Mitropolit, care însufleţeşte şi dă de fapt înţelesul propriu tuturor celorlalte preocupări ale Sfântului Ierarh. În această privinţă, el urmează Sfântului Mitropolit Varlaam şi, împreună, cei doi mitropoliţi din secolul al XVII-lea, prin darurile oferite de ei limbii româneşti şi prin viaţa lor jertfită idealurilor asumate cu atâta statornicie şi bărbăţie, fac şi mai puternice coloanele de lumină ale spiritualităţii româneşti, ce au ca temelie Sfânta Scriptură şi Sfânta Liturghie“, a susţinut pr. Danielescu.
FOR Iaşi organizează de 15 ani conferinţe în care este omagiat Sfântul Ierarh Dosoftei. Părintele protopop Constantin Andrei ne-a spus că după anul 2005, când a fost canonizat Sfântul Mitropolit Dosoftei, s-a schimbat puţin programul. „Până atunci se oficia un parastas la statuia mitropolitului din faţa casei Sfântului Dosoftei, iar după anul 2005 am oficiat Acatistul Sfântului. Noi ne facem o datorie de conştiinţă; părinţii călugări l-au cinstit pe Sfântul Dosoftei prin Sfânta Liturghie oficiată la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Gheorghe» - vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi, iar noi măcar prin acest acatist. Sfântul Ierarh Dosoftei a fost cel care a apărat credinţa şi a păstorit atât pe călugării slujitori din mănăstiri, cât şi pe părinţii de la parohii“, a declarat pr. protopop Constantin Andrei. La finalul conferinţei, corul Bisericii Bărboi a susţinut un concert de colinde.