În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv prăznuit la catedrala din Iași
Mitropolitul Moldovei, Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, a fost sărbătorit vineri, 26 ianuarie, de către un numeros sobor de arhierei, preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Iași, lăcașul pe care l-a reclădit și în care se află, lângă baldachinul Sfintei Parascheva, racla cu sfintele sale moaște. Sfânta Liturghie a fost oficiată de șase ierarhi ai Bisericii noastre.
Cinstirea Mitropolitului Iosif al Moldovei a început în seara zilei de 25 ianuarie, când la catedrală a fost săvârșită slujba Privegherii de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, dimpreună cu slujitorii sfântului lăcaș.
Vineri dimineață, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, au mai slujit Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Slujba a fost înfrumusețată și de prezența în sobor a peste 30 de preoți din Republica Moldova, care alături de ierarhii Mitropoliei Basarabiei au participat la Sfânta Liturghie oficiată în cinstea sfântului născut în regiunea Soroca.
Înainte de începerea slujbei, ierarhii s-au închinat la moaștele sfinților care ocrotesc Catedrala Mitropolitană, Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfântul Ierarh Iosif Naniescu, iar tânărul Alin Toni Damian, membru al Grupului psaltic „Chivotul”, a primit hirotesia întru psalt.
Devenind o tradiție în slujirea Înaltpreasfinției Sale, Părintele Mitropolit Teofan a oficiat Sfânta Liturghie având în mână toiagul arhieresc ce i-a aparținut sfântului sărbătorit astăzi.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Veniamin, care a evocat viața Mitropolitului Iosif Naniescu și a arătat că ierarhul a fost un luminător al poporului și un mijlocitor către Tronul Preasfintei Treimi.
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, le-a mulțumit clericilor prezenți pentru împreuna slujire, afirmând totodată că slujba de astăzi a reprezentat pentru slujitorii din Moldova un moment de mare bucurie.
În cuvântul de încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a subliniat faptul că sărbătoarea de astăzi îl cinstește pe cel care s-a jertfit pe sine toată viața sa, pentru ca alții să se bucure de inima sa bună - Sfântul Iosif cel Milostiv: „Sfântul Iosif cel Milostiv, Sfântul Iosif cel iubitor de săraci, Sfântul Iosif cel iubitor de slujbele dumnezeiești, Sfântul Iosif ctitorul catedralei, Sfântul Iosif cel care a ales calea jertfirii de sine ca alții să se bucure de inima sa bună. De fapt, acesta este creștinul ortodox adevărat, care ia Crucea, adică nu se gândește doar la sine, și încearcă să poarte crucea celuilalt, jertfindu-se pentru el. Sfântul Iosif avea mare bucurie atunci când făcea bucuria altora. Creștinul adevărat este cel care se bucură atunci când ceilalți se bucură și, mai presus de toate, Dumnezeu văzând bucuria pe care o împărtășim altora, Se bucură și El de bucuria noastră. Sfântul Iosif a fost darul pe care Dumnezeu l-a făcut acestei catedrale, este darul pe care Basarabia înstrăinată l-a oferit României celei reîntregite atunci, poate și pe viitor, cu mila lui Dumnezeu. Sfântul Iosif cel Milostiv este darul pe care Dumnezeu l-a trimis creștinilor care vin să se închine la racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva”.
Totodată, Părintele Mitropolit le-a mulțumit clericilor care au venit din Republica Moldova împreună cu ierarhii lor, pentru a participa la sărbătoarea sfântului originar din Basarabia.
Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv (1818‑1902) a fost mitropolit al Moldovei şi Sucevei (1875‑1902), fiind cel care a finalizat Catedrala Mitropolitană din Iași, în anul 1886, începută de marele mitropolit Veniamin Costachi; la începutul zidirii, în anul 1826, prin pronie dumnezeiască, a și fost de față la Iaşi, pe când era copil.