Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Sfântul Ierotei, episcopul Tourkiei cu reşedinţa la Alba Iulia

Sfântul Ierotei, episcopul Tourkiei cu reşedinţa la Alba Iulia

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Pr. Conf. Dr. Jan Nicolae - 20 Aug, 2010

Realităţile confesionale şi eclesiastice de tip bizantin, de la începutul mileniului al II-lea, de pe teritoriul Ungariei şi al Transilvaniei, sunt destul de puţin cunoscute, mai ales din cauza numărului redus de izvoare scrise păstrate şi a cercetărilor arheologice sporadice şi irelevante. Totuşi, indiciile despre prezenţa Bisericii de rit bizantin, cu precădere în părţile răsăritene ale Regatului Ungariei, sunt relativ timpurii şi ele sporesc pe măsură ce se înaintează în timp.

 

Primele mărturii sigure (dar destul de neclare) despre existenţa unui episcop bizantin pe lângă un conducător ungur datează de la jumătatea secolului al X-lea (953), când un oarecare Gylas, nume care exprimă de fapt o funcţie militaro-politică la ungurii timpurii, s-ar fi creştinat la Constantinopol şi l-ar fi adus în ţara sa, numită Tourkia (Ungaria), pe episcopul Hierotheos. Aceste întâmplări au fost puse, de regulă, în legătură cu Transilvania şi cu cetatea Alba Iulia, al cărei nume provine de la un asemenea "Gylas" sau "Jula", unde au existat asemenea lideri în secolul al X-lea, dar corelaţia nu este absolut sigură. Ştiri certe despre organizarea superioară a Bisericii bizantine pe teritoriul Ungariei, în legătură cu Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, se cunosc din secolul al XI-lea, când funcţiona "Mitropolia Tourkiei", cu sediul probabil la Kalocsa. Pentru a realiza adevăratele dimensiuni ale credinţei şi Bisericii răsăritene pe teritoriul Ungariei medievale timpurii, este de ajuns să rememorăm legăturile politice şi de rudenie cu Bizanţul ale unor regi arpadieni, tendinţele unora de a deveni chiar împăraţi la Constantinopol, suitele bizantine ale unora dintre regine, ctitorirea de biserici şi mănăstiri de rit bizantin în întreaga Ungarie etc.

 

 

600 de mănăstiri "greceşti" în Regatul ungar

 

 

S-a estimat deja de mult timp că, până la marea invazie tătaro-mongolă (1241), fuseseră fondate în Regatul ungar circa 600 de mănăstiri "greceşti", dintre care au fost localizate aproximativ 400. Pentru aceeaşi perioadă (circa 1000 - 1241), sunt atestate 170-180 de aşezăminte monahale de rit latin, dintre care doar 11 au documentul de fondare păstrat. Cu alte cuvinte, admiţând că toate aceste mănăstiri funcţionau spre jumătatea secolului al XIII-lea - ceea ce nu corespunde realităţii, dar nu deformează raţionamentul făcut (nici mănăstirile latine nu au existat toate concomitent) - raportul este de peste trei la unu, adică de circa trei mănăstiri bizantine la una latină. Altfel spus, în Ungaria secolelor XI-XIII, sunt atestate de peste trei ori mai multe mănăstiri "greceşti" (peste 75%) decât "latine" (sub 25%). Fireşte, în această situaţie, trebuie acceptat faptul că şi mulţi dintre unguri erau de rit bizantin sau frecventau lăcaşuri de cult bizantine, după cum atestă o serie de mărturii ulterioare, care le interzic "latinilor" să meargă la bisericile "greceşti".

 

 

Sf. Ierotei, canonizat în 2000

 

 

Cu ocazia împlinirii a 1.000 de ani de la existenţa statului maghiar în 20 august 2000 Mitropolitul Vienei a dat citire tomosului de canonizare a Sfântului Ştefan şi a Sf. Ierotei, în prezenţa Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului, înainte de procesiunea făcută cu moaştele Sf. Ştefan, mâna dreaptă neputrezită. Tomosul a fost datat în 11 aprilie 2000 la Constantinopol. Episcopul Ierotei este amintit în cronicile bizantine, cărţile maghiare despre istoria bisericii şi enciclopediile maghiare. Cu prilejul canonizării Sf. Ierotei, revista "Viaţa creştină" (Kereszteny Elet), având redacţia la Miskolc, a editat o serie de articole cu titlul "Ierotei - primul episcop al Ungariei". Un alt articol a apărut cu titlul "Sf. Ierotei primul episcop al ortodocşilor maghiari" în cartea Magyarsag es ortodoxia ezer esztendo, în anul 2000, la Budapesta.

 

 

Aşadar, la 11 aprilie 2000, Patriarhia Ecumenică îl canoniza pe Sfântul Ierotei. După introducerea obişnuită, tomosul de canonizare zice: "De aceea decretăm în sinod, hotărâm şi ordonăm în Duhul Sfânt ca, de acum înainte şi până în veac, veşnicul întru pomenire ierarh Ierotheos să fie numărat în ceata Cuvioşilor şi Sfinţilor Bisericii, cinstit fiind de către credincioşi şi aducându-i-se cântări de laudă în fiecare an în ziua a douăzecea a lunii august".

 

 

Hirotonit de patriarhul Constantinopolului

 

 

Despre Sfântul Ierarh Ierotei istoricul Ioan Lupaş făce următoarea remarcă: "Istoricul bizantin Kedrenos aminteşte că, pe la jumătatea secolului X (950 sau 951), conducătorul maghiarilor, Gyula, s-a botezat în Constantinopol, aducând cu sine de acasă pe monahul Hierotei, ca patriarhul să-l hirotonească episcop pe seama creştinilor de legea răsăriteană. Acesta, întors acasă, a adus la legea creştină pe mulţi bărbaţi".

 

 

Cronicarul bizantin Ioannis Skylitzis, preocupat fiind de încreştinarea păgânilor, zice: "Nu după mult timp, şi Ghilas (Gyula) - care de asemenea a fost un lider türk (ungur) - cercetează ţarigradul, primind şi el botezul. Acesta a fost onorat cu demnitate şi cinstit cu daruri. Reîntorcându-se a luat cu el pe monahul Ierotei - vestit prin evlavia lui - care a fost hirotonit ca episcop al "Türkiei" de către Teofilact. Ierotei a convertit mulţi oameni din rătăcirea păgână la creştinism".

 

 

Părintele academician Mircea Păcurariu, în contextul încreştinării ungurilor, ne spune că "peste cinci ani, adică în 953, s-a dus la Constantinopol, pentru reînnoirea păcii, un alt demnitar ungur, Gyula. S-a botezat şi acesta, primind numele de Ştefan, naş fiindu-i însuşi împăratul Constantin VII Porfirogenetul. La întoarcere, a luat cu el pe ieromonahul Ierotei, hirotonit de patriarhul Constantinopolului ca episcop al "Türkiei", care, ajungând acolo, a adus pe mulţi unguri la credinţa creştină".

 

 

Gyula a fost tatăl Şaroltei, mama lui Ştefan cel Sfânt, primul rege al Ungariei. Istoricii s-au întrebat: "Ierotei şi-a avut reşedinţa la Alba Iulia, unde rezida şi Gyula?" Obiceiul vremurilor era ca scaunul vlădicesc să se afle în cetatea în care era căpetenia politică. Ierotei, însoţindu-l pe Gyula, se pare că şi-a avut reşedinţa la Alba Iulia, aşa cum credea academicianul Ioan Lupaş.

 

 

Episcopul Ierotei, cu scaunul la Alba Iulia

 

 

Arhiepiscopul romano-catolic György Iakubinyi consideră că Sfântul episcop Ierotei şi-a avut scaunul la Alba Iulia. Sfântul Ierotei a făcut misiune nu numai printre unguri, ci i-a păstorit şi pe românii ortodocşi din Ardeal, care erau creştini de mai înainte. Academicianul Ioan-Aurel Pop, ocupându-se de ducatul lui Gyula, afirmă că "ducii Transilvaniei care au purtat numele "Gyla" sunt personaje certe, atestaţi de mai multe surse scrise, iar ducatul guvernat de ei nu s-a aflat sub dominaţia ducilor arpadieni în secolul al X-lea. Mai mult, Gyla cel Bătrân primeşte titlul de "patricius", devenind federat sau vasal al Bizanţului. Constantin Porfirogenetul îi trimite un episcop de rit bizantin, punându-se astfel bazele unei episcopii răsăritene la Alba Iulia. Această episcopie a lui Hierotheus nu se putea crea doar ca urmare a convertirii lui Gyla. Este clar că episcopia era pentru mulţimea de credincioşi - români şi slavi - despre care se ştie că locuiau în ducat încă de pe vremea lui Gelou." (Ioan-Aurel Pop, Românii şi maghiarii în secolele IX-XIV, Fundaţia Culturală Română, Cluj-Napoca, 1996, p. 143-144).

 

 

( va urma)