Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfântul Irodion i-a adunat pe români în bucuria Învierii
Patriarhul României, împreună cu 20 de arhierei membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit ieri, 1 mai, slujba de sfinţire a noii biserici din incinta Mănăstirii Lainici şi Sfânta Liturghie. Evenimentul a culminat cu proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici.
Cuviosul Irodion, duhovnicul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica şi stareţul care a marcat vreme de o jumătate de secol viaţa duhovnicească a Mănăstirii Lainici, a fost trecut în rândul sfinţilor. Credincioşii veniţi din toate colţurile ţării s-au adunat ieri la Mănăstirea Lainici, din localitatea Bumbeşti - Jiu, pentru a-şi aduce prinosul de rugăciune sfântului pe care l-au câştigat ca ocrotitor şi mijlocitor înaintea lui Dumnezeu. Canonizarea lui întregeşte constelaţia luminoasă a marilor sfinţi trăitori şi împlinitori ai Evangheliei lui Hristos din zona Olteniei: Sfântul Calinic de la Cernica, Sfântul Grigorie Decapolitul de la Bistriţa, Sfântul Nicodim de la Tismana, Sfântul Antonie de la Iezerul Vâlcii şi Sfântul Stareţ Gheorghe de la Cernica. Sărbătoarea canonizării Sfântului Cuvios Irodion a început la Mănăstirea Lainici, sâmbătă, 30 aprilie, când Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost întâmpinat de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, împreună cu credincioşii veniţi din toată ţara. Comuniunea sfinţilor în bucuria Sfintelor Paşti Patriarhul României s-a închinat mai întâi în Biserica "Înălţarea Domnului", lăcaşul istoric al aşezământului monahal şi ctitoria boierilor gorjeni, unde a fost săvârşită slujba de Te Deum. După Polihroniu, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Irineu i-a urat bun-venit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi i-a mulţumit pentru prezenţa în această regiune a Olteniei "unde s-au nevoit părinţi şi oameni duhovniceşti care L-au căutat pe Dumnezeu în linişte şi pace. Cel care a aşezat prima piatră în acest panteon al sfinţilor a fost preacuviosul părinte Nicodim de la Tismana, care, în căutarea isihiei, s-a oprit la Vişina, unde a găsit locul propice comuniunii cu Dumnezeu. Frumuseţile acestea i-au ajutat mai apoi şi pe ucenicii Sfântului Nicodim să ajungă la cunoaşterea duhovnicească a adevărurilor revelate de Dumnezeu. În această atmosferă, părinţii au continuat viaţa şi rânduiala înaintaşilor lor, mănăstirea rămânând de strajă peste veacuri pentru credincioşii din Ardeal şi din Oltenia. Aici a vieţuit şi Sfântul Irodion, ucenic şi duhovnic iubit al Sfântului Ierarh Calinic. În decursul timpului, mănăstirea nu a fost lipsită de suferinţă, sfântul proorocind şi văzând în duh dezastrul adus de Primul Război Mondial. Cu toate acestea, sfântul aşezământ a renăscut ca pasărea Phoenix din propria cenuşă şi iată cum astăzi se bucură de sărbătoarea sfântului pe care l-a născut ca mijlocitor al nostru pentru mântuire". Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi-a exprimat bucuria întâlnirii cu clerul şi credincioşii din Oltenia, în context pascal, prilejuită de un eveniment care va marca istoria întregii Biserici. "În bucuria Sfintelor Paşti, a binevoit Dumnezeu ca să simţim mai intens prezenţa Mântuitorului Iisus Hristos cel răstignit şi înviat şi comuniunea sfinţilor care se luminează cu prăznuirea, iar această bucurie a comuniunii sfinţilor se împărtăşeşte şi Bisericii. De aceea, sărbătorile Sfintelor Paşti ne îndeamnă pe toţi să ne luminăm cu prăznuirea. Tocmai în această perioadă a bucuriei pascale şi a cerurilor deschise, a rânduit Sfântul Sinod, la propunerea Înalt Preasfinţitului Mitropolit Irineu, ca să proclamăm canonizarea Sfântului Irodion, duhovnicul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. Această coincidenţă nu este o întâmplare, ci este o lucrare a lui Dumnezeu ca să ne adune în bucuria Învierii, ca bucuria sfinţilor din ceruri, ca bucurie permanentă. Avem nădejdea că prin rugăciunile noastre către Sfântul Irodion şi prin rugăciunile lui către Preasfânta Treime, Dumnezeu să binecuvânteze mai mult poporul român, Biserica noastră şi în special această zonă care este plină de osemintele sfinţilor, o zonă în care cultul şi cultura, frumuseţea naturii şi frumuseţea culturii populare, şi apoi cea erudită, s-au dezvoltat într-o armonie deosebită", a spus Preafericirea Sa. Ultima slujbă de pomenire pentru Cuviosul Irodion La ceas de seară, Înalt Preasfinţitul Irineu împreună cu alţi cinci arhierei au săvârşit ultimul parastas în cinstea Cuviosului Irodion, explicând la final semnificaţia rânduielii liturgice pe care o are ultima slujbă de pomenire în cadrul canonizării unui sfânt. "Această sfântă slujbă se încadrează în rânduiala Sfintei noastre Biserici, ca poruncă a Mântuitorului de a lega şi a dezlega păcatele oamenilor. Este un prinos pe care îl aducem Părintelui Ceresc. Sfântul este dintre noi, este din marea familie a Bisericii Ortodoxe ca frate, părinte şi mijlocitor, iar noi avem această rânduială dată de Sfinţii Părinţii ca să aducem rugăciune lui Dumnezeu, să-l prezentăm ca ofrandă a noastră. El devine mijlocitor pentru sufletele noastre pentru că s-a învrednicit încă de aici, de pe pământ, să primească cununa cea neveştejită a măririi în Împărăţia cea cerească", a spus Înalt Preasfinţia Sa. Sfinţirea primei biserici închinate Sfântului Irodion În ziua proclamării canonizării Cuviosului Irodion, credincioşii gorjeni au dăruit noului lor mijlocitor un lăcaş de rugăciune ridicat în curtea mănăstirii, prima biserică ce-i poartă numele. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de 20 de arhierei, a săvârşit ieri slujba de sfinţire a noii biserici din incinta Mănăstirii Lainici, cu hramurile "Izvorul Tămăduirii" şi "Sfântul Cuvios Irodion". "Această biserică este deosebit de frumoasă şi de impunătoare şi arată frumuseţea sufletelor credincioşilor de aici şi, în primul rând, a obştii acestei mănăstiri. Sfinţirea unei biserici este cea mai mare lucrare din lumea aceasta, deoarece biserica reprezintă Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu pe pământ. Biserica aceasta este icoana Ierusalimului Ceresc. De aceea, cântăm la sfinţirea bisericii "Înnoieşte-te, înnoieşte-te, noule Ierusalime!". Această casă a Preasfintei Treimi este o binecuvântare. Până acum, ea a fost un dar al acestei obşti monahale, o ofrandă frumoasă adusă lui Dumnezeu spre sfinţire. De astăzi înainte este darul lui Dumnezeu spre noi. Noi am oferit lui Dumnezeu lucruri din lumea aceasta, limitate şi trecătoare. Acum, după ce biserica s-a umplut de harul Preasfintei Treimi, ea devine casa Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh. Am oferit daruri pământeşti şi primim daruri cereşti. Aici primim arvuna vieţii veşnice şi iertarea păcatelor", a spus Preafericitul Daniel. Biserica a fost construită între anii 1990 şi 2011. Piatra de temelie a fost pusă pe 20 aprilie 1990 de către vrednicul de pomenire mitropolit Nestor Vornicescu al Olteniei, iar coordonator al lucrărilor a fost numit ing. Ioan Sălăjan, care la puţin timp a devenit călugăr şi stareţ al acestei mănăstiri. După ce a fost ales ca episcop al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, lucrările au fost continuate de arhimandritul Ioachim Pârvulescu. Toate aceste lucrări s-au desfăşurat sub purtarea de grijă a trei mitropoliţi ai Olteniei: vrednicul de pomenire mitropolit Nestor Vornicescu, IPS Teofan Savu, actualul mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, şi IPS Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei. Prăznuirea anuală se va face pe 3 mai După slujba de sfinţire, soborul arhiereilor a mers în procesiune spre podiumul special amenajat în curtea mănăstirii, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, sub protia Patriarhului României. La finalul Sfintei Liturghii, s-a făcut proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Cuvios Irodion. Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a citit Tomosul Sinodal, prin care s-a statornicit ca pomenirea Sfântului Cuvios Irodion să se facă în ziua de 3 mai a fiecărui an, urmând ca numele lui să fie înscris în sinaxar, în cărţle de cult, precum şi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Tot în cadrul proclamării canonizării a fost prezentată credincioşilor Icoana canonizării şi s-a intonat Troparul Sfântului Irodion. Patriarhul României a acordat Crucea Patriarhală arhimandritului Ioachim Pârvulescu, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Craiovei şi stareţul Mănăstirii Lainici, iar pentru noua biserică, Preafericirea Sa a dăruit o cruce de binecuvântare şi un set de Sfinte Vase. La final, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Irineu a mulţumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ierarhilor prezenţi la eveniment, precum şi tuturor credincioşilor care s-au implicat în construcţia bisericii şi în organizarea evenimentului. Sărbătoarea s-a încheiat cu o procesiune în cadrul căreia racla cu moaştele Sfântului Irodion şi icoana canonizării au fost purtate şi aşezate în noua biserică. "Am venit din Moldova pentru a vedea cum răsare Luceafărul Olteniei" Câţiva oameni din mulţimea de credincioşi veniţi din toată ţara să-l cinstească pe noul rugător pentru noi ne-au mărturisit simţămintele lor în această zi marcantă din istoria Bisericii noastre: Grigorie Popescu, pictorul bisericii: "Pictura bisericii a fost executată în tehnica fresco, după toate canoanele şi regulile stabilite. Credincioşii pot descoperi aici o stare plăcută care îndeamnă la rugăciune şi meditaţie. Iată de ce pentru mine ziua aceasta este una foarte importantă, tocmai pentru că munca noastră a fost sfinţită şi dată spre folosul credincioşilor. Astăzi, sfinţii şi toate motivele pe care le-am aşezat în armonie în acest sfânt lăcaş mi s-au părut mai frumoase ca oricând." Octaviana Marincaş, lector universitar, Iaşi: "Ziua de astăzi este pentru mine un vârf duhovnicesc. Am venit de joi la mănăstire şi am luat parte la toate slujbele închinate hramului bisericii şi Sfântului Irodion. Cu siguranţă, sfântul a fost astăzi în mijlocul nostru şi ne-a auzit rugăciunile. Sunt convinsă că, prin rugăciunile lui, cuviosul părinte a făcut ca toţi aceşti oameni să se încarce de duhovnicie şi să meargă în pace la casele lor. Eu am venit tocmai din Moldova, de la Iaşi, pentru a vedea cum răsare Luceafărul Olteniei." Maria Palade, pensionară, Vulcan, Gorj: "Am fost aici şi când s-a pus piatra de temelie. Astăzi am venit să vedem canonizarea sfântului şi să-L rugăm pe Dumnezeu pentru mântuire şi sănătate." Nicolae Popovici, student Bucureşti: "Eu am venit tocmai din Bucureşti. Am aflat de canonizarea sfântului de pe site-ul mănăstirii şi nu puteam să pierd un asemenea eveniment, cred eu, istoric pentru ţara noastră. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru ajutor şi pentru binecuvântarea pe care ne-a dat-o astăzi."