Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfântul Simeon, despre Crezul ortodox
În luna noiembrie a anului trecut a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, o nouă traducere a "Erminiei dumnezeiescului Simbol al credinţei ortodoxe" , una dintre operele de căpătâi ale Sfântului Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului, unul dintre cei mai mari teologi ai veacurilor XIV-XV.
Realizată într-o prezentare grafică de bună calitate la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, această carte marchează fortuit sfârşitul Anului omagial al Crezului Ortodox, retipărirea ei fiind totodată extrem de necesară, dat fiind faptul că au trecut mai bine de 80 de ani de la ultima ei apariţie. Noua traducere, întocmită de către drd. Nicuşor Deciu, se remarcă prin cursivitatea stilului şi fidelitatea faţă de originalul grecesc, fiind însoţită de numeroase explicaţii cu privire la noţiunile dogmatice, lingvistice ori istorice mai complicate. Sfântul Simeon al Tesalonicului, nevoitor isihast în mijlocul unei lumi zbuciumate şi unul dintre ultimii discipoli ai Sfântului Grigorie Palama, după cum îl caracterizează Preafericitul Părinte Daniel în Cuvântul înainte al lucrării de faţă, este unul dintre cei mai de seamă liturgişti ai Bisericii Ortodoxe, remarcându-se prin tâlcuiri amănunţite asupra unor aspecte ale cultului şi obiectelor liturgice neabordate până la el. Meritul său este cu atât mai mare, cu cât a scris în ultimul secol de existenţă a Imperiului Bizantin, caracterizat prin mari frământări politice şi sociale, pledând permanent pentru păstrarea nealterată a tradiţiei liturgice ortodoxe, singura în stare să menţină nealterată dreapta credinţă în faţa prozelitismului altor confesiuni. Explicarea în detaliu a înţelesurilor Crezului Pe lângă erminia propriu-zisă, volumul de faţă mai conţine alte două scrieri ale arhiepiscopului Tesalonicului, anume o "Expunere despre dogmele din Sfântul Simbol şi de unde au fost ele adunate" şi "Douăsprezece capete ce cuprind dumnezeiescul Simbol şi pe scurt despre virtuţi", oferind astfel nu numai explicarea în detaliu a înţelesurilor Crezului, ci şi sursele de inspiraţie biblice şi patristice ori semnificaţia alcătuirii acestuia şi combătând inovaţiile aduse de alte confesiuni creştine la textul original, "pe care tot credinciosul trebuie să-l ţină nevătămat chiar până la silabă şi accent, şi la vremea potrivită să-l mărturisească". Motivaţia alcătuirii acestei opere, enunţată de către Sfântul Simeon la începutul erminiei, reprezintă totodată şi cel mai bun îndemn la cercetarea ei, deoarece "este drept ca ceea ce credem şi purtăm în suflet, să propovăduim cu limba şi să învăţăm, şi cu scrieri să mărturisim şi să tâlcuim acest dumnezeiesc Simbol pe cât ne va fi cu putinţă, pentru arătarea credinţei noastre ortodoxe unice şi adevărate".