Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Sfântul Vasile cel Mare ne-a chemat astăzi la o întâlnire binecuvântată“
La Biserica cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului“ şi „Sf. Teodora de la Sihla“ din cartierul ieşean Galata a avut loc ieri întâlnirea preoţilor din Protopopiatul Iaşi 1, prezidată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Episcop al Huşilor. Întrunirea preoţească a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii, săvârşită de Întâistătătorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Înalt Preasfinţitul Teofan a oficiat ieri-dimineaţă slujba Sfintei Liturghii la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata. Numeroşi credincioşi din această parohie, dar şi preoţi au asistat la această slujbă. Din soborul de preoţi slujitori a făcut parte şi pr. Ionel Roată, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Constantin Andrei, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, şi pr. paroh Mircea Stoleriu, care şi-a exprimat bucuria de a-l avea în mijlocul credincioşilor pe Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. „Astăzi, pentru parohia noastră este un moment de binecuvântare, pentru că-l avem în mijlocul nostru pe IPS Teofan. Pentru noi este un fericit prilej de a avea un model de rugăciune şi de înălţare sufletească“, a spus pr. Mircea Stoleriu. IPS Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţia Evangheliei citite în cadrul Sfintei Liturghii. „Hristos, în Galileea fiind, are o discuţie cu membrii familiei Sale, în care spune: «Vremea mea încă nu a sosit». Mai era ceva vreme până la Pătimire şi Înviere. «Pe voi lumea nu poate să vă urască, dar pe Mine Mă urăşte, pentru că Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt rele.» De-a lungul istoriei, aceste cuvinte s-au împlinit în modul cel mai evident cu putinţă în viaţa creştinilor, care au avut dorul să trăiască legătura lor cu Dumnezeu. Cei care au simţit acest adevăr al cuvintelor lui Hristos au fost sfinţii. Amintesc în mod special chipul luminos al Sf. Vasile cel Mare, pentru că el ne-a chemat astăzi, arhiereu şi preoţi, la o întâlnire binecuvântată. Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre bineplăcuţii lui Dumnezeu, care a experimentat în viaţa şi activitatea sa cuvintele Domnului rostite astăzi la Evanghelie“, a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. „Viaţa şi opera Sfântului Vasile cel Mare - model de pastoraţie pentru preot“ Pr. protopop Constantin Andrei a mulţumit apoi Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan pentru ideea de a organiza şedinţa cu preoţii la şi în altă parte decât la Centrul eparhial, anume la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din cartierul Galata. A urmat prezentarea temei „Viaţa şi opera Sfântului Vasile cel Mare - model de pastoraţie pentru preot“, susţinută de pr. Bogdan Ţifrea, slujitor la parohia „Sf. Mina“ din cartierul ieşean Păcurari şi redactor-şef al postului Radio TRINITAS, redacţia Iaşi. „Din multitudinea de aspecte ilustrate în opera sa cu caracter social-pastoral, amintesc doar câteva: calitatea de fiinţă socială a omului, familia creştină, combaterea divorţului, datoriile reciproce ale membrilor familiei creştine, pacea şi dreptatea socială etc. Spiritul său misionar se reflectă însă şi în eforturile susţinute pentru a păstra dreapta credinţă, a o explica şi transmite mai departe curată, nepătată de erezii. S-a spus despre Sfântul Vasile cel Mare că a fost un spirit ecumenic, în sensul că a păstrat legături strânse cu toţi episcopii drept-credincioşi din vremea sa. Dar mereu a apărat dogmele dreptei credinţe, chiar cu preţul dizgraţiei imperiale“, a concluzionat pr. Bogdan Ţifrea.