Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfârşit de an pentru seminariştii craioveni
Profesorii şi elevii Seminarului Teologic "Sfântul Grigorie Teologul" din Craiova au serbat joi, 16 iunie, încheierea anului şcolar. Cei mai silitori seminarişti au fost premiaţi de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
Programul activităţilor, organizate la Seminarul Teologic din Craiova cu ocazia sfârşitului de an şcolar, au debutat cu slujba Sfintei Liturghii, oficiată la altarul Paraclisului "Sfântul Grigorie Teologul" de IPS Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură, Mitropolitul Olteniei a evidenţiat faptul că adevărata desăvârşire izvorăşte din dorinţa omului de a se uni cu Dumnezeu: "Învăţătura trebuie conjugată întotdeauna cu lucrarea şi cu rugăciunea. Aceste două aspecte sunt caracteristice sistemului de învăţământ teologic şi mai ales seminarului nostru, aflat sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae şi a Sfântului Grigorie Teologul. Cu toţii suntem chemaţi de Mântuitorul Hristos la desăvârşire: "Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru cel din ceruri desăvârşit este" (Matei 5, 48). La desăvârşire ajunge însă numai acela care şi-a îndeplinit cu adevărat menirea de om pe pământ, adică unirea cu Dumnezeu. Fie că depunem efort şi osteneală pentru dobândirea unor cunoştinţe sau pentru a ne specializa într-un anumit domeniu, în toate avem nevoie să ne înnobilăm sufletul cu cele mai frumoase virtuţi, cu o viaţă aleasă şi binecuvântată de Dumnezeu". În continuare, Arhiepiscopul Craiovei le-a amintit seminariştilor despre învăţătura Sfântului Apostol Pavel, în care drumul spre mântuire este asemănat cu întrecerile din arenă. De asemenea, Înalt Preasfinţia Sa a mulţumit corpului profesoral, care, în frunte cu părintele director Constantin Popescu, a reuşit să obţină rezultate meritorii în activitatea didactică desfăşurată până în prezent. Festivitatea de premiere a avut loc în sala de festivităţi a şcolii şi a fost precedată de tradiţionala serbare de sfârşit de an. În deschidere, părintele director a prezentat bilanţul rezultatelor la învăţătură, precum şi premiile obţinute de elevii seminarişti, pe parcursul anului şcolar 2010-2011. Corul seminarului, dirijat de prof. Victor Şeapcă, a interpretat mai multe piese corale şi bizantine. La final, cei mai silitori seminarişti din fiecare an au fost premiaţi de IPS Părinte Irineu.