Sfaturi pentru cei care caută desăvârşirea

Dacă monahismul chinovial începe cu Sfântul Pahomie cel Mare, legislaţia monahală se impune prin regulile Sfântului Vasile cel Mare. Astfel, datorită influenţei considerabile adusă de Sfântul capadocian în cercurile monahale orientale, a fost considerat pe bună dreptate părintele monahismului chinovial.

Cele mai cunoscute prevederi vasiliene în organigrama monahismului primar sunt cu siguranţă regulile sale. Au fost împărţite după întinderea lor scriptică, fiind numite foarte simplu: Mari şi Mici. Conţinutul urmăreşte o dezvoltare cu precădere catehetică, sub formă de întrebări şi răspunsuri, în scopul unei înţelegeri mai uşoare şi implicit a unei aplicaţii practice eficiente. În cele ce urmează vom încerca să surprindem cele mai importante aspecte din bogata "legislaţie monahală" a Sfântului Vasile cel Mare.

"Lepădarea de sine este totala uitare a celor trecute şi depărtarea de voinţa proprie"

Regulile Mari (R.M.), în număr de 55, sunt structurate, aşa cum am arătat mai sus, sub formă de întrebări şi răspunsuri. Din ele putem desprinde acelaşi tact pedagogic cu care Sfântul Vasile ne-a obişnuit şi în celelalte lucrări ascetice şi în Epistolele sale. Şi aici, textele scripturistice sunt puse în prim-plan, încercându-se o documentare clară a fraţilor în vederea înţelegerii poruncilor dumnezeieşti. Pornind de aici, Sfântul Vasile oferă monahului posibilitatea alegerii drumului spre desăvârşire.

Aplicabilitatea regulilor vasiliene sunt universal valabile. Conţinutul lor vizează nu numai cetele "celor singuri", dar şi pe cei din lume, cu toate că, în mod paradoxal, Sfântul Părinte îndeamnă de multe ori pe cititorii săi să fugă de lume, recomandând viaţa în singurătate. "Pentru păzirea sufletului de alunecări este de folos şi trăirea în singurătate. Cum că este păgubitor a trăi în comuniune cu cei care se arată fără frică şi cu dispreţ faţă de păzirea strictă a poruncilor, se constată şi din cuvintele lui Solomon, care învaţă: "Nu te împrieteni cu omul cel mânios, nici să nu locuieşti la prietenul cel dedat mâniei, ca nu cumva să înveţi căile lui şi să iei laturi pentru sufletul tău" ... căci noi trebuie să ne lepădăm de noi înşine, să ridicăm Crucea lui Hristos şi astfel să-I urmăm. Iar lepădarea de sine este totala uitare a celor trecute şi depărtarea de voinţa proprie" (Sfântul Vasile cel Mare, R.M. 6, în PSB vol. 18, pp. 229-230).

"Fuga de lume" şi "fuga de patimi"

În altă parte, Sfântul Vasile abordează o adresare mult mai directă, oferind cititorilor săi exemple clare în vederea sporirii duhovniceşti. "Renunţarea desăvârşită începe cu înstrăinarea de toate cele din afară, precum: averi, de mărire deşartă, de viaţă obişnuită, de stăruinţa pentru lucruri nefolositoare, precum ne-au arătat sfinţii ucenici ai Domnului Iacob şi Ioan, care au părăsit pe tatăl lor Zevedeu, ba chiar şi luntrea lor, singura lor sursă de mijloace pentru viaţă. Şi, de asemenea, Matei, care, sculându-se de la masa de vameş şi urmând Domnului, a părăsit nu numai veniturile pe care i le aduce venitul său de vameş... iar pentru Pavel s-a răstignit lumea întreagă şi el însuşi pentru lume" (R.M. 8).

Adevărata perspectivă pe care Sfântul Vasile o deschide prin legislaţia sa este cu siguranţă neîmpotrivirea faţă de voinţa lui Dumnezeu. Acest îndemn traversează întreaga sa operă şi constituie totodată liantul dintre viaţa "celui singur" şi a "celor din lume". Prin aceste sfaturi, el oferă cuvântului "lume" (cosmos) o dimensiune morală, "fuga de lume" devenind mai de grabă o "ferire de patimi".

Lecturarea Sfintelor Scripturi în raport cu munca şi rugăciunea

Regulile morale Mici (R.M.) au fost alcătuite de Sfântul Părinte pe malurile râului Isis, în dialog cu ucenicii săi. În mare parte, aceste însemnări cuprind explicaţii la textele mai grele din Sfânta Scriptură. Astfel, Sfântul Vasile îi îndeamnă pe fraţi la cumpătare în toate, la o viaţă care să-i conducă spre comuniunea cu Dumnezeu. Subiectul central al acestei legislaţii mai mici este cu siguranţă îndemnul de "împletire a muncii cu rugăciunea şi cu citirea Sfintelor Scripturi". Monahul trebuie să aşeze pe primul plan lectura biblică, modul prin care poate să înţeleagă mai uşor voia lui Dumnezeu. Scopul acestei osteneli este "înţelepţirea cea spre mântuire şi agonisirea celor duhovniceşti pentru a le împărtăşi şi altora".

Rugăciunea, pe de altă parte, constituie mijlocul prin care monahul poate face voia lui Dumnezeu. Pentru a duce la împlinire această datorie sfântă, "cel singur" trebuie să se roage cu credinţă curată şi nepătimaşă. "Căci nu trebuie să socotim idealul pietăţii ca pretext pentru lenevie sau ca mijloc pentru a fugi de muncă" - spune Sfântul Părinte - "ci ca prilej favorabil de luptă, de munci grele şi de răbdare în strâmtorări" (R.M. 37). În ceea ce priveşte calitatea muncii prestate, monahul trebuie să lucreze ca şi cum asupra sa "ar veghea Însuşi Dumnezeu". "El trebuie să-şi facă lucrul în aşa fel încât nimeni să nu poată zice nimic împotrivă" - spune Sfântul Părinte - "ci ca întotdeauna să aibă îndrăzneala a spune: iată, precum sunt ochii slugilor la mâinile stăpânilor lor, tot aşa ochii noştri către Domnul Dumnezeul nostru, şi nici nu se cade să trecem de la un lucru la altul, fiindcă fiinţa noastră nu este în stare să sporească deodată în mai multe lucrări. E mai de folos a face cu răbdare un singur lucru, decât a te atinge numai pe deasupra de numeroasele ascultări" (R.M. 61).

Epitimiile Sfântului Vasile cel Mare

Epitimiile Sfântului Vasile sunt 60 - care-i vizează direct pe călugări şi 19 - referitoare la călugăriţe. Cele mai abordate subiecte sunt: clevetirile, neascultarea, vorbirea în timpul Sfintelor Slujbe, plecările fără binecuvântarea stareţului etc. Referitor la cei care clevetesc, Sfântul Vasile spune: "Dacă cineva s-ar afla clevetind împotriva cuiva sau ar auzi despre oarecări clevetitori şi nu-i va mustra sau nu-i va pârî arhimandritului, să se afurisească împreună cu aceştia" (Sfântul Vasile, Epitimia 45, în PSB 18, p. 466).

În Pateric avem un exemplu concret de ascultare. Se spune că Sfântul Vasile, ducându-se odată într-o chinovie, după ce a făcut călugărilor obişnuita învăţătură, i-a zis egumenului: "Ai aici vreun frate ascultător?". Egumenul îi răspunde: "Toţi sunt ca şi robii tăi şi se străduiesc să se mântuiască". El însă îl întrebă din nou: "Dar ai cu adevărat unul ascultător?". Atunci egumenul i-a adus un frate pe care Sfântul Vasile l-a pus să servească la masă. După gustare, fratele i-a turnat să se spele, iar Sfântul Vasile îi zice: "Acum îţi torn eu să te speli". Fratele a primit şi Sfântul i-a turnat apa. După care îi zice: "Când voi intra în biserică, să vii ca să te fac diacon". Pe urmă l-a făcut preot şi datorită supunerii sale, l-a luat cu sine la episcopie" (Patericul sau Apoftegmele Părinţilor din Pustiu, Traducere, introducere şi prezentări de Cristian Bădiliţă, Ed. a II-a revăzută, Ed. Polirom, Iaşi, 2005, p. 98).