În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sfinţii Atanasie, sărbătoriţi la Galaţi şi Tulcea
Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte în data de 2 mai pe Sfântul Ierarh Atanasie cel Mare şi pe Sfântul Atanasie al III-lea Patelarie, Patriarhul Constantinopolului. Cei doi sfinţi ierarhi au fost sărbătoriţi în mod special la Galaţi şi Tulcea.
La Galaţi, Sfântul Ierarh Atanasie, Patriarhul Constantinopolului, a fost sărbătorit în mod deosebit, întrucât a păstorit credincioşii de la Dunărea de Jos, la jumătatea secolului al XVII-lea, când a locuit şi a slujit vreme de 12 ani la Mănăstirea „Sfântul Nicolae” din oraşul Galaţi, în vremea domnitorului Vasile Lupu. „Pentru a marca după cuviinţă acest eveniment, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a oficiat Sfânta Liturghie la Altarul de vară al bisericii gălăţene, care este închinată Sfântului Ierarh. Evlavia și bucuria acestora au sporit prin aducerea icoanei ce conţine un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Atanasie. Între credincioşii prezenţi s-au adăugat preşcolari de la Grădiniţa «Licurici» şi elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 5 din municipiu, îmbrăcaţi în costume populare, majoritatea lor fiind înscrişi în programul catehetic «Hristos împărtăşit copiilor». După Sfânta Liturghie, credincioşii prezenţi au fost invitați la tradiţionala agapă creştină, parohia pregătind în acest scop sute de pachete cu alimente tradiţionale, atât pentru cei prezenţi, cât şi pentru persoanele aflate în evidenţele speciale ale parohiei”, a precizat pr. Rareș Bucur.
Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea Patelarie, Patriarhul Constantinopolului, deşi şi-a exprimat dorinţa de a-şi sfârşi viaţa la Biserica „Sfântul Nicolae”-Domnesc din Galaţi, din cauza vitregiilor vremii, a ajuns în Rusia, apoi în Ucraina. A fost înmormântat la mănăstirea din Mgarsk (Ucraina), ulterior sfintele sale moaşte au fost mutate la Harkov, iar un fragment din sfintele odoare a fost adus în anul 2004 şi la Galaţi. „În zilele de 2-3 mai ale anului 2009, în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a membrilor Sfântului Sinod, la Galaţi au avut loc impresionante manifestări liturgice şi misionare dedicate proclamării cinstirii şi introducerii în cultul Bisericii noastre a Sfântului Ierarh Atanasie. Acest act sacru a constituit o confirmare a evlaviei şi cinstirii pe care slujitorii şi credincioşii de la Dunărea de Jos le au astăzi faţă de cel care a păstorit aceste meleaguri în urmă cu peste 350 de ani. Momentul trecerii sale în calendar a fost însoţit de săvârşirea slujbei de resfinţire a Bisericii «Sfântul Nicolae» din Galaţi, aflată pe fundaţia fostei mănăstiri în care a viețuit Sfântul Atanasie, precum şi de sfinţirea bisericii din lemn, închinată acestui sfânt, din municipiul Galaţi”, a mai precizat pr. Rareș Bucur.
În ziua de 2 mai este sărbătorit şi Sfântul Ierarh Atanasie cel Mare, ocrotitor al monumentului istoric, datat din secolul al XIII-lea, de la Niculiţel, judeţul Tulcea. Înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Atanasie” din Niculiţel, în prezenţa numeroasă a credincioşilor. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a subliniat virtuţile Sfântului Ierarh Atanasie cel Mare, cel care a fost un far călăuzitor pentru vremurile grele ale secolului al IV-lea al erei creştine, mare apărător al doctrinei ortodoxe, mare povăţuitor al doctrinei ortodoxe şi mare povăţuitor al credincioşilor.
Biserica „Sfântului Atanasie” din Niculiţel a fost restaurată integral la sfârşitul secolului XX şi împodobită cu o haină picturală realizată de maestrul Grigorie Popescu-Muscel.