La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan cinstiți la Mănăstirea Sihăstria Putnei
Duminică, 16 mai, de sărbătoarea Sfinților Sila, Paisie și Natan, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, au slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sihăstria Putnei, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
Din sobor a făcut parte și părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, exarh al Arhiepiscopiei Sucevei și starețul Mănăstirii Putna.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul psaltic „Sfântul Inochentie de la Probota”, dirijat de părintele Constantin Dan Magdalena.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea Evangheliei, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a vorbit despre emoția mironosițelor și despre pregătirea pentru înviere a tuturor credincioșilor. De asemenea, le-a vorbit celor prezenți despre cei trei cuvioși cinstiți în acea zi, Sfinții Sila, Paisie și Natan. „De patru ani îi cinstim în Sfânta Biserică, dar părinții acestei mănăstiri o fac din 1990, când au descoperit moaștele lor făcătoare de minuni. Au primit har și i-au cinstit și nu s-au îndoit nici o clipă de sfințenia lor, s-au bucurat. (...) Sfinții Sila, Paisie și Natan au binecuvântat acest pământ cu viața lor poate neștiută atunci. Neștiută de oameni, dar știută de Dumnezeu. (...) Sfântul Iacob Putneanul, cel pe care l-am prăznuit ieri, a slujit împreună cu ei în vremuri grele, de durere, când Imperiul austro-ungar punea presiuni mari asupra copiilor, asupra bătrânilor, în privința vorbirii limbii, a asumării identității naționale. (...) Moaștele lor mărturisesc că au plăcut lui Dumnezeu și că la măsura noastră suntem chemați și noi să îi mulțumim lui Dumnezeu, pentru darul vieții, pentru semnul învierii, pentru sfinții pe care îi prăznuim și ne dau putere să mergem mai departe, în ciuda tuturor greutăților și confuziilor din această lume.”