La opt ani de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire Arhiepiscop Justinian Chira, cel care a păstorit Eparhia Maramureșului și Sătmarului mai bine de un sfert de secol (1990‑2016), miercuri, 30 octombrie,
Sfinții Iosif și Chiriac de la Bisericani cinstiți de nemțeni
Numeroși credincioși nemțeni s-au adunat încă de la primele ore ale dimineții la Mănăstirea Bisericani pentru a se închina la moaștele Sfinților Iosif și Chiriac, ocrotitorii așezămânutului monahal, și pentru a se ruga în cadrul Sfântei Liturghii săvârșite cu prilejul hramului. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, dimpreună cu un sobor format din stareți, ieromonahi și preoți din zona municipiului Piatra Neamț. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul „Evanghelismos”.
După citirea Sfintei Evanghelii, Părintele Episcop e evidențiat viața celor mari doi sihaștri din Bisericani: „La 200 de ani, în secolul XVII, avea să se nască în acest loc Sfântul Chiriac, el însuși un pustnic prin viețuirea sa dintotdeauna în țările române. Mărturisește Sfântul Ierarh Dosoftei că «iată am cunoscut și noi oameni înalți la fapte bune și la nevoință și plecați la smerenie adâncă», și vorbește de Sfântul Chiriac care viețuia neștiut, departe de lume, în acest munte (Muntele Bisericani n.r.), retrăgându-se de la mănăstire, cu desăvârșire gol vara și iarna. Ce dar, oare, s-a sălășluit în sufletul lui Chiriac Pustnicul, astfel încât să-și uite de trebuința trupului? Precum odinioară și Teodora de la Sihla care, neavând haine, își petrecea iarna în goliciune. Prin nevoința sa, Sfântul Chiriac nu doar că s-a sfințit, ci a rămas ca o mărturie atunci când sufletul crede cu adevărat în Dumnezeu și stăruie în rugăciune, slăbiciunea trupului nu mai reprezintă vreun obstacol sau vreo grijă. Sfântul Iosif de la Bisericani și-a început viața la Mănăstirea Bistrița. La scurt timp, mergând să se închine la Sfântul Mormânt, a rămas acolo și a pustnicit un timp și a adunat lângă el 17 călugări, 15 români și 2 greci. După câțiva ani, simțindu-se în primejdie din cauza arabilor, în primejdie de a-și pierde liniștea pe care o agonisise cu atâta căutare, a revenit la Mănăstirea Bistrița unde a stat foarte puțin timp, și dorind mai multă liniște, a găsit Muntele Bisericani. În aceste locuri, în peșteri și în bordeie, avea o mângâiere foarte mare. Un dor mai adânc a făcut ca acești oameni însuflețiți de credință să-și afle aici loc de rugăciune și să stăruiască în acest gând, sfințindu-i pe ei înșiși, rugându-se pentru oamenii care deja îi căutau și însuflețindu-i cu credința agonisită în sufletele lor”.
La sfârșit, după cuvântul de mulțumire rostit de părintele protosinghel Serafim Mihali, starețul Mănăstirii Bisericani, și după ce au fost binecuvântați de PS Nichifor, cei prezenți s-au rugat la raclele celor doi sfinți nemțeni și au primit în dar din partea obștii pachete cu hrană.