Atmosferă de sărbătoare la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde sute de credincioși s-au adunat pentru a celebra slăvitul praznic al Nașterii Domnului Hristos. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost
Sfinţire de biserică şi procesiune cu Brâul Maicii Domnului, în judeţul Constanţa
▲ Ieri a avut loc sfinţirea bisericii garnizoanei din Mangalia, unde, pe 15 mai, a fost adus din Grecia Brâul Maicii Domnului ▲ Mii de credincioşi din toată ţara au venit să se închine cinstitului brâu ▲
La Mangalia, a avut loc ieri slujba de sfinţire a bisericii garnizoaneidin localitate. Importanţa evenimentului a fost dată, în special, de prezenţa raclei ce conţine brâul Maicii Domnului, adusă în urmă cu trei zile de la Mănăstirea Kato Xenias, din Grecia. După slujba de sfinţire oficiată de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a avut loc Sfânta Liturghie, la care au participat oficialităţi centrale şi locale, militari din Marină, precum şi mii de credincioşi. La Mangalia s-a aflat ieri şi preşedintele României, Traian Băsescu. De la ora 15:00, clerici şi credincioşi au condus brâul Maicii Domnului către Constanţa, unde a fost întâmpinat de credincioşii din Eforie Nord. Aici, racla cu cinstitul brâu al Maicii Domnului, ţesut de mâinile sale, a rămas timp de oră, pentru a fi cinstit de credincioşi. În acest timp, IPS Teodosie a sfinţit Aşezământul social al bisericii „Naşterea Maicii Domnului“. Procesiune pe străzile Constanţei În jurul orei 17:00, Brâul Maicii Domnului a fost întâmpinat la Biserica „Fecioara Maria“ din Constanţa de sute de credincioşi. După un scurt moment liturgic, pelerinii au parcurs, pe jos, aproximativ 3 km, pe traseul: bdul 1 Mai, Ferdinand, bulevardul Tomis, spre Piaţa Ovidius, unde s-au înălţat rugăciuni de mulţumire pentru bucuria de a o avea pe Maica Domnului în oraşul Constanţa în zilele în care vechiul Tomis îşi serbează sfinţii protectori, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Procesiunea a continuat spre Catedrala arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru şi Pavel“, aici fiind aşezată racla cu cinstitul brâu, unde va rămâne până pe 21 mai, în ziua în care Biserica Ortodoxă îi cinsteşte pe Împăraţii Ortodoxiei, cei întocmai cu Apostolii, Sf. Constantin şi Elena. La Constanţa, evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului cu susţinerea Patriarhiei Române şi în parteneriat cu Administraţia Locală din Constanţa. În după-amiaza zilei de miercuri, Brâul Fecioarei Maria va fi purtat în procesiune pe străzile Constanţei până la Biserica „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena“, unde va rămâne, pentru închinare, până în zorii zilei de 22 mai, când va pleca spre Grecia. ▲ Încununarea eforturilor şi strădaniilor preoţilor şi militarilor ▲ Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, transmis cu prilejul sfinţirii bisericii închinate Maicii Domnului a garnizoanei din Mangalia ▲ Încă de la începutul existenţei poporului nostru, Biserica şi Armata au fost instituţiile chemate să modeleze fiinţa acestui neam; în timp ce Biserica trebuie să modeleze omul, de la naştere până la mormânt, ca să treacă dincolo de pragul vieţii pământeşti în viaţa cerească veşnică, Armata este cea care contribuie la apărarea poporului şi la garantarea integrităţii patriei. Astăzi suntem împreună, Biserica şi Armata neamului, la ceas de praznic şi de sărbătoare, bucurându-ne de încununarea eforturilor şi strădaniilor preoţilor şi militarilor care au dorit să vadă înălţat acest sfânt lăcaş. Sfinţirea vieţii noastre În Ortodoxie, slujba de sfinţire a unei biserici este una dintre cele mai bogate şi mai frumoase slujbe, fiindcă ea conţine o mulţime de învăţături teologice şi duhovniceşti şi constituie un eveniment deosebit de important în viaţa unei comunităţi, pentru că, deodată cu sfinţirea bisericii, se sfinţeşte şi viaţa noastră. Într-una din rugăciunile care se citesc în taină de către arhiereu la sfinţirea bisericii se spune că această biserică din zid ne simbolizează pe noi, Biserica cea vie a Mântuitorului Iisus Hristos, pe care Sfântul Apostol Pavel a numit-o Trupul tainic al Domnului (I Corinteni 12,27). Când se zideşte o biserică vedem că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu şansa de a ne chema să-I împrumutăm mâinile noastre Lui, iar când se sfinţeşte o biserică într-o localitate, într-un sat sau într-un oraş, primim o mulţime de binecuvântări şi, în acelaşi timp, ne sfinţim viaţa noastră prin jertfelnicie. De aceea, în slujba de sfinţire a Bisericii Ortodoxe se arată nu doar faptul că această biserică a fost făcută de oameni, ci se spune că: „această biserică Tatăl a zidit-o, Fiul a întărit-o, Duhul Sfânt a luminat-o, a înnoit-o şi a sfinţit sufletele noastre“. Biserica aceasta este construită de noi şi a fost a noastră, ca responsabilitate principală, până în ziua sfinţirii ei, când devine darul nostru jertfelnic către Hristos. Biserica aceasta, acum, după sfinţire, a devenit Casa lui Dumnezeu, Casa Preasfintei Treimi şi Poarta Cerului; noi am oferit lui Dumnezeu daruri din lumea aceasta: cărămidă, beton, fier, sticlă, mobilier, pictură, şi primim, în schimb, pe Însuşi Dumnezeu, harul Preasfintei Treimi, cel nelimitat şi netrecător, care ne dăruieşte iertarea păcatelor şi viaţa de veci, când ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Prin urmare, o biserică nu poate fi înlocuită cu nici o instituţie din lumea aceasta, pentru că nici o instituţie omenească nu poate dărui iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. În biserică ni se dăruiesc darurile acestea netrecătoare şi veşnice, şi iată, astăzi, tot în biserică, s-a adăugat şi bucuria de a fi ctitori, de a fi oameni care lasă în urma lor multă lumină sfântă, folositoare generaţiilor viitoare. Simbol al vieţii Bisericii în comuniune de credinţă Pe lângă binecuvântarea primită cu ocazia sfinţirii acestei biserici, Dumnezeu ne-a hărăzit şi ne-a învrednicit să ne putem închina Cinstitului Brâu al Maicii Domnului, odor sfânt al întregii Ortodoxii. Acest mare dar duhovnicesc ne vine din oraşul Volos, Grecia, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Hyeronim, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade, şi cu bunăvoinţa Înaltpreasfinţitului Mitropolit Ignatie al Demetriadei, care a fost de acord ca Mănăstirea KatoXenia din eparhia lui să facă această bucurie credincioşilor pelerini din Dobrogea şi din alte părţi ale României. Le mulţumim din toată inima pentru această binecuvântare, semn al comuniunii noastre în Hristos. Pelerinajul cu Cinstitul Brâu al Maicii Domnului în Dobrogea este pentru noi un prilej minunat de mulţumire Preasfintei Treimi şi Maicii Domnului pentru darul mare al credinţei în Hristos păstrat de-a lungul veacurilor, în ciuda tuturor greutăţilor şi încercărilor, cu ajutorul rugăciunilor Maicii Domnului şi ale tuturor sfinţilor. Cinstitul Brâu al Maicii Domnului are valoare de simbol sau semn duhovnicesc al curăţiei sufleteşti şi trupeşti, al luptei şi biruinţei duhovniceşti asupra păcatelor, al slujirii cu smerenie în iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri. De asemenea, el înseamnă adunarea noastră interioară în rugăciunea minţii şi a inimii, este simbol al adunării noastre în rugăciunea liturgică a Bisericii, al adunării noastre în săvârşirea împreună a faptelor bune pentru cei din jurul nostru. Ca şi Icoana Maicii Domnului rugătoare (Orantă), Acoperământul Maicii Domnului şi Brâul Maicii Domnului sunt simboluri ale vieţii Bisericii în rugăciune, în starea de împăcare sau pace duhovnicească, în comuniune de credinţă şi iubire în Hristos, simbol de pregătire pentru împărtăşirea cu Hristos în Sfintele Taine ale Bisericii şi simbol de pregătire pentru a dobândi bucuria Împărăţiei Cerurilor, Ierusalimul ceresc şi nou, despre care cartea Apocalipsei zice că este „ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei“ (Apoc. 21, 2). „Crucea patriarhală“ pentru părintele Traian Chircu Întrucât Maica Domnului este icoana Bisericii şi a „noului Ierusalim ceresc“, în acest sfânt lăcaş, pus sub ocrotirea Maicii Domnului, va răsuna necontenit cântarea: „Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!“. Astăzi felicităm şi binecuvântăm pe toţi cei care s-au străduit ca această biserică să fie construită, împodobită şi sfinţită, care s-au învrednicit, deci, de bucuria de a fi ctitori şi de a fi pomeniţi pururi la acest sfânt altar. Totodată, în semn de cinstire a vredniciei Părintelui Traian Chircu care a dat dovadă de hărnicie, înţelepciune şi jertfelnicie în construirea acestei biserici, îi oferim preţioasa distincţie „Crucea Patriarhală“, în noua ediţie, îndemnându-l să ţină nestinsă candela rugăciunii şi a slujirii. De asemenea, binecuvântăm pe toţi cei prezenţi astăzi la sfinţirea noii biserici, rugând pe Hristos Cel înviat să sfinţească viaţa şi activitatea lor spre a simţi mereu în suflet şi în casă pacea şi bucuria Preasfintei Treimi. (Notă: Titlul şi intertitlurile aparţin redacţiei)