În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Sfințire de capelă în parohia vasluiană Fedești
În Duminica a 4-a din Postul Mare, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit slujba de sfințire a capelei din cimitirul Parohiei Fedești, Protopopiatul Huși, păstorită de părintele Ionel Agarici. Cu acest prilej, bisericuța cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” a primit și un al doilea ocrotitor, pe Sfântul Cuvios Ioan Scărarul.
În cuvântul de învățătură, ierarhul Hușilor a vorbit despre Sfântul Ioan Scărarul și despre contextul alcătuirii lucrării „Scara”. De asemenea, a prezentat îndemnurile Sfântului Ioan referitoare la dobândirea liniștii interioare, năzuință extrem de actuală în vremurile noastre, prezentând principalele cauze ale lipsei de liniște și echilibru interior:
„Sfântul Ioan Scărarul ne dă mai multe indicii prin care ne putem da seama cum putem pierde liniștea din sufletul nostru.
Unul dintre acestea este mânia, faptul că ne tulburăm și ne enervăm foarte repede din lucruri de nimic. Ne năpustim asupra celor din jur și avem tendința, tot timpul, de a-i corecta, de a-i pune la punct, de a-i dădăci.
Un alt indiciu este închipuirea de sine. Ne facem o părere deosebită față de noi înșine, care nu corespunde cu realitatea. Ne urcăm pe un soclu despre care știm în adâncul conștiinței că nu ni se cuvine, că ne-am cocoțat mult prea sus.
Aceasta este una din marile probleme ale contemporaneității: toți au tendința să fie șefi, nu mai țin cont de ierarhie, de nimic. Peste tot există tendința ca cel mai mic să îl saboteze pe cel mai mare, crezând că stăpânește mult mai bine situația și are competențe (abilități) mult mai bune decât cel care deține o funcție de răspundere.
Acest păcat se numește «închipuire de sine». Sunt unii oameni care devin chiar ridicoli, dar nu își dau seama, și se pun în situații absolut penibile când au o părere foarte bună despre ei.
Cel stăpânit de păcatul închipuirii de sine nu poate să accepte nici o părere, se pronunță în toate domeniile. Așa pierdem liniștea din suflet.
Un alt indiciu este fățărnicia. Suntem ipocriți, falși. Una spunem, alta facem, și nu poate fi liniște în viața noastră. Un ultim indiciu este ținerea de minte a răului - nu îl uităm o veșnicie pe cel care ne greșește și încercăm să ne luăm revanșa pe toate căile.
Păcatul acesta ne chinuie foarte mult. Sunt atâția oameni care trăiesc nefericiți și neliniștiți, pentru că nu pot uita răul făcut de cineva. Se autoflagelează.
Dacă avem în noi aceste patimi (mânia, închipuirea de sine, fățărnicia și ținerea de minte a răului), suntem neliniștiți. Este nevoie să scăpăm de acestea”.



.jpg)
