Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Sfinţire la Dobriţa
În ziua praznicului Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a sfinţit schitul de lângă localitatea gorjeană Dobriţa. Sfânta Liturghie a fost oficiată în altarul de vară al schitului.
Sute de credincioşi din Târgu Jiu şi din împrejurimi s-au adunat la Schitul "Sfântul Ilie" de lângă localitatea gorjeană Dobriţa pentru a participa la slujba de sfinţire a bisericii acestuia. La finalul Sfintei Liturghii, ieromonahul Irineu, vieţuitor la Schitul "Sfântul Ilie", a fost ridicat la rangul de protosinghel pentru osteneala depusă la ridicarea sfântului lăcaş. În cuvântul de învăţătură, Mitropolitul Olteniei a vorbit despre modelul marelui Prooroc Ilie Tesviteanul în Biserică: "Pentru noi, Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul este model de rugăciune, de credinţă, de dragoste şi de datorie. El este acela care a luptat împotriva nedreptăţilor şi împotriva închinării la idoli. În vremuri grele a fost chemat de Dumnezeu şi trimis ca să vorbească poporului despre credinţa cea adevărată şi despre adevărata închinare. El a fost trâmbiţa Dumnezeirii care a strigat către poporul ales pentru a-l readuce de la rătăcire la adevărata credinţă. A avut curajul să meargă chiar înaintea regelui Ahab şi să-l mustre pentru necredinţa şi învârtoşarea inimii sale. Din toată viaţa sa, noi, creştinii, păstrăm cu sfinţenie modelul credinţei sale. El s-a rugat la Dumnezeu ca să nu mai plouă trei ani şi şase luni pentru a arăta oamenilor că bunurile pământeşti, hrana şi toate celelalte sunt trecătoare şi stricăcioase. Aşa se face că, insuflat de Dumnezeu, a proorocit permanent îndreptarea prin pocăinţă, prin rugăciune, prin credinţă şi iubire. Tot prin rugăciunea sa Dumnezeu a slobozit din nou ploaia peste pământul însetat şi a aprins viţelul, arătând slăbiciunea născocirilor păgâneşti. Sfântul Prooroc Ilie a fost trimis de Dumnezeu la cei săraci, a fost trimis la văduva din Sarepta Sidonului pentru a vesti tuturor că adevăratul sens al vieţii omeneşti este în ascultare şi credinţă. Prin viaţa şi prin minunile sale, Sfântul Prooroc este viu şi astăzi în Biserica dreptmăritoare. El nu a fost mutat de la cele pământeşti la cele cereşti, ci a fost răpit într-o căruţă de foc la ceruri. Prin putere dumnezeiască o să vină din nou pe pământ la sfârşitul veacurilor pentru a lua moarte mucenicească de la cei necredincioşi, urmând ca mai apoi să şadă de-a dreapta Creatorului său", a spus IPS Irineu. Schitul "Sfântul Ilie" se află foarte aproape de Sanatoriul TBC din Dobriţa, iar piatra de temelie a fost pusă în anul 2005, la iniţiativa monahului Irineu, pe atunci pacient al sanatoriului. Schitul va avea rolul de a asigura asistenţa religioasă bolnavilor internaţi la Dobriţa.