Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat astăzi, 17 martie, o nouă sesiune a examenului de capacitate preoțească pentru teologii care doresc să ocupe un post clerical vacant în eparhie. Cei 14 candidați înscriși
Sfinţirea bisericii Mănăstirii Strunga din Arhiepiscopia Tomisului
Biserica mare a Mănăstirii Strunga din comuna Oltina, judeţul Constanţa, a fost târnosită sâmbătă, 5 noiembrie. Slujba de sfinţire, precum şi Sfânta Liturghie au fost săvârşite de Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
"Biserica "Buna Vestire" de la Mănăstirea Strunga este rodul jertfei săracilor, a văduvelor şi pensionarilor, care cu bănuţi puţini au făcut această minune. Maicile de aici, însufleţite de maica stareţă Filareta, o măicuţă credincioasă şi foarte jertfelnică, au mers pretutindeni şi au cerut ajutor pentru a construi acest sfânt lăcaş de închinăciune. Biserica însă a înnobilat spaţiul acesta şi răsare ca o mireasă în mijlocul acestui loc. Şi cu adevărat este mireasă, deoarece este închinată Bunei Vestiri, când Maica Domnului a fost mireasa Duhului Sfânt şi Fiul lui Dumnezeu s-a sălăşluit în dânsa", a afirmat Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Construcţia bisericii cu hramul "Buna Vestire" a început în anul 2009. Aşezământul monahal a fost înfiinţat în anul 2001, în apropierea vechii biserici a satului Strunga, construită în jurul anului 1770. Aşezământul cuprinde un corp de chilii, dar şi o trapeză.



.jpg)
