Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Sfinţirea bisericii ne invită la sfinţirea vieţii noastre“
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române care au participat şi la târnosirea bisericii Mănăstirii Bârsana, înconjuraţi de preoţi şi diaconi, s-a aflat ieri în mijlocul credincioşilor din Negreşti-Oaş, unde a târnosit noua catedrală a oraşului închinată sărbătorii "Duminica Tuturor Sfinţilor".
Catedrala "Duminica Tuturor Sfinţilor" din Negreşti-Oaş a fost zidită între anii 1990 şi 2002 şi pictată între anii 2003 şi 2012, la iniţiativa preotului Mihai Feher, potopopul de Oaş, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Justinian al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului şi cu sprijinul credincioşilor negreşteni jertfelnici.
Ieri, Sfânta Masă din Altar a fost târnosită, iar pictura lăcaşului de rugăciune a fost sfinţită prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir şi prin stropirea cu apă sfinţită.
În continuare, Preafericirea Sa a oficiat, pe un podium special amenajat lângă noua catedrală, înconjurat de un sobor de ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie.
În cadrul Sfintei Liturghii, Patriarhul Bisericii noastre a vorbit despre ce înseamnă o biserică sfinţită, evidenţiind semnificaţiile teologice şi duhovniceşti. "Ca spaţiu sacru de rugăciune, biserica sfinţită este în acelaşi timp darul oamenilor adus lui Dumnezeu şi darul lui Dumnezeu pentru oameni, deoarece aceasta a devenit Casa Preasfintei Treimi care adună pe oamenii credincioşi în iubirea milostivă a Preasfintei Treimi. Prin intrarea în biserica sfinţită, prin închinarea la sfintele icoane, prin participarea la sfintele slujbe, cu multă credinţă şi evlavie, credinciosul se sfinţeşte şi se luminează, pentru a sfinţi apoi locul în care trăieşte şi munceşte. De aceea, se spune că "omul sfinţeşte locul" dacă se sfinţeşte mai întâi pe sine în biserica lui Dumnezeu prin rugăciune şi împărtăşire cu Hristos Cel Unul Sfânt", a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Ca "poartă a cerului", a continuat Preafericirea Sa, biserica în sensul de lăcaş de închinare exprimă vocaţia lumii, de a participa la slava cerească şi bucuria eternă a Preasfintei Treimi. Iar Sfintele Taine săvârşite în biserica sfinţită sunt arvună a vieţii şi bucuriei veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu. Această bogăţie de sensuri spirituale a sfinţirii unei biserici ortodoxe ne invită la un pelerinaj duhovnicesc către Împărăţia cerurilor simbolizată de Sfântul Altar cu porţile lui împărăteşti şi catapeteasma lui simbol al venirii în slavă a lui Hristos la sfârşitul veacurilor, înconjurat de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Îngeri. Sfinţirea bisericii ne invită de asemenea la sfinţirea vieţii noastre, ca înnoire a omului după chipul lui Hristos sau ca sălăşluire a vieţii lui Hristos în viaţa noastră.
Părintele Patriarh a precizat că într-o lume din ce în ce mai secularizată, semnificaţiile teologice şi duhovniceşti ale sfinţirii bisericii, precum şi întreaga bogăţie a spiritualităţii creştine ne cheamă azi să redescoperim adevărul că omul este chemat la sfinţire în relaţie cu Dumnezeu Cel Sfânt, deoarece omul nu este făcut să sfârşească în mormânt, ci să trăiască veşnic în iubirea cerească a lui Dumnezeu.
Pelerini la sfinţirea catedralei din Negreşti-Oaş
La înnoirea catedralei au participat numeroşi credincioşi din Ţara Oaşului, negreşteni, dar şi maramureşeni de pe Valea Izei şi din Vişeu, care au făcut un adevărat pelerinaj. Mulţi dintre pelerini au venit îmbrăcaţi în frumosul port tradiţional maramureşean şi oşean. Câţiva dintre ei ne-au confirmat că în Maramureş se ţine încă obiceiul ca în fiecare duminică şi sărbătoare bărbaţii, femeile şi copiii să se îmbrace în costumul tradiţional înainte de a merge la sfânta biserică. "Fiecare dintre noi are cel puţin un port tradiţional în casă pe care-l poartă la fiecare sărbătoare. Astăzi, când Părintele Patriarh Daniel a venit în mijlocul nostru, la Negreşti, am luat cel mai frumos costum pe care îl am. Costumul este foarte complicat, se lucrează la el între o jumătate de an şi un an, şi este şi scump, pentru că astăzi nu prea se mai găsesc mulţi să lucreze manual aceste împletituri şi broderii", ne-a spus o pelerină din Oaş.
Alţi credincioşi au venit de la sate împreună cu preoţii din parohii şi, după ce au participat la sfinţirea bisericii Mănăstirii Bârsana, au venit în pelerinaj şi la Negreşti-Oaş.
Aşa au făcut şi credincioşii din Botiza. "Sunt preot paroh în satul Botiza de pe Valea Izei, judeţul Maramureş, şi am venit la târnosirea catedralei din Negreşti-Oaş împreună cu un grup de credincioşi îmbrăcaţi în frumosul costum tradiţional maramureşean de pe Valea Izei. Bărbaţii şi femeile poartă acest costum tradiţional de sute de ani. Cămăşi albe cu opincuţe poartă femeile şi pieptare cu roşu şi negru, fota, brâul şi traista, iar bărbaţii poartă gaceri albi, un fel de pantaloni largi, cămaşă albă şi cu opinci", ne-a spus părintele Isidor Berbecar din Botiza.
După sfinţirea bisericii, credincioşii au intrat în Sfântul Altar din biserică, s-au închinat şi au primit târnoseală. "Potrivit tradiţiei noastre ortodoxe româneşti, în ziua sfinţirii unei biserici, toţi credincioşii ortodocşi, bărbaţi şi femei, primesc binecuvântarea de a intra în Sfântul Altar pe uşa dinspre miază-noapte, sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă şi în taină se roagă zicând "Sfinţeşte Doamne viaţa noastră aşa cum a fost sfinţită această biserică". Slujirea de ctitori, binefăcători şi miluitori pentru Biserica lui Hristos este întotdeauna răsplătită de El. Hristos a împrumutat de la noi mâinile noastre şi priceperea noastră ca să construim catedrala şi această demnitate este una dintre cele mai mari slujiri", a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Pe o scenă amenajată în vecinătatea catedralei, Preafericirea Sa a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de ierarhi şi de un sobor de slujitori. La sfârşitul slujbei au fost evidenţiate persoanele care s-au ostenit cel mai mult şi au ajutat la zidirea catedralei din Oaş. Părintele paroh Mihai Feher a primit Crucea patriarhală pentru clerici, iar părintele slujitor a primit Ordinul "Sfântul Ştefan cel Mare". Distincţii şi diplome au fost acordate şi binefăcătorilor şi ctitorilor laici. Patriarhul României a dăruit noii catedrale un set de Sfinte Vase confecţionate în Atelierele Patriarhiei Române, o cruce de binecuvântare, Sfânta Evanghelie cu icoane color, noul Liturghier şi mai multe cărţi de folos liturgic şi pastoral, iar credincioşilor a dăruit iconiţe.
"Ţinuturi binecuvântate cu o credinţă puternică verificată prin suferinţă"
Cu ocazia primei vizite a Patriarhului României în Ţara Oaşului, autorităţile locale au acordat Preafericitului Părinte Patriarh Daniel titlul de "Cetăţean de onoare al oraşului Negreşti-Oaş". În cadrul festivităţii, doamna primar Aurelia Fedorca a citit hotărârea Consiliului Local şi a decernat Preafericirii Sale titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Negreşti-Oaş. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a mulţumit pentru diploma primită, precizând că "titlul de cetăţean de onoare al unui oraş înseamnă două lucruri: o recunoaştere a unor merite, dar şi o invitaţie de a ajuta oraşul respectiv mai mult. Aici am învăţat că există o unitate în diversitate, maramureşenii au un specific al lor, oşenii altul şi diseară ajungem şi la catedrala din Satu Mare. Deci aceste trei ţări din nordul României sunt ţinuturi binecuvântate cu o credinţă puternică verificată prin suferinţă. Credinţa verificată prin suferinţă este dătătoare de virtuţi şi aducătoare de binecuvântări. Am admirat răbdarea şi evlavia dumneavoastră, dar şi frumuseţea portului popular pe care îl păstraţi. Împreună cu portul popular păstraţi toate tradiţiile noastre româneşti inspirate din credinţa creştină. Ne-a impresionat foarte mult şi numărul mare de copii care au participat la slujbă la Mănăstirea Bârsana, dar şi aici, precum şi numărul mare de credincioşi care ne-au întâmpinat la Poarta Maramureşului, la Poarta Oaşului, dar şi pe Valea Izei. Deci, această bucurie a credinţei, a comuniunii frăţeşti, este prezenţa Duhului Sfânt în oameni", a spus Preafericirea Sa, care a oferit Primăriei oraşului Negreşti-Oaş o icoană cu chipul Maicii Domnului - Prodromiţa. Totodată, domnul ministru Ovidiu Silaghi şi reprezentanţii autorităţilor judeţene au oferit Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române o icoană cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos Arhiereu. Aseară, Patriarhul României a fost primit la Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Satu Mare. Cu acest prilej, a avut loc şi festivitatea acordării Preafericirii Sale a titlului de Cetăţean de onoare al municipiului Satu Mare.