În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Sfinţirea Centrului Judeţean de Voluntariat Arad
În data de 11 mai, în municipiul Arad a fost inaugurat, într-un cadru festiv, Centrul Judeţean de Voluntariat, al cărui motto este "Voluntar pentru comunitate", în prezenţa oficialităţilor şi a sute de copii de la şcolile din Arad.
Prima parte a inaugurării a avut loc în Piaţa Avram Iancu, unde copii din 20 de şcoli arădene au format cu trupurile cuvântul ARAD, pentru a marca semnificaţia evenimentului. Apoi, toţi cei prezenţi în Piaţa Avram Iancu - elevi şi oficialităţi - s-au deplasat către sediul centrului, pe Bulevardul Revoluţiei, într-un marş al voluntarilor. Sediul Centrului Judeţean de Voluntariat a fost sfinţit de către Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, împreună cu preoţii Vasile Pop, consilier cultural, şi Simion Mladin, secretar eparhial. În cuvântul rostit cu acest prilej, Înalt Preasfinţia Sa a evidenţiat latura solidară şi caritabilă a voluntariatului şi dimensiunea creştină a acestuia, ameliorarea stării aproapelui. "Voluntariatul, considerat un reflex al umanismului arid, lipsit de o conexiune reală cu Dumnezeu, indiferent de intenţiile bune ale acestuia, nu poate produce un efect profund, de conţinut. "Fără Mine nu puteţi face nimic", a spus Mântuitorul Iisus şi, interpretând extensiv, ajungem la concluzia că orice acţiune care nu Îl are în substratul ei pe Dumnezeu nu poate determina o schimbare reală în viaţa oamenilor. Aceştia nu vor cunoaşte că ajutorul lor vine de la Dumnezeu, ci vor dobândi convingerea că traiul lor mai bun depinde doar de acţiunea unor organizaţii care strâng fonduri şi persoane dispuse să ia un "angajament în favoarea comunităţii". Altfel spus, scopul în sine este bun, însă la dimensiuni reale, el este discutabil, căci nu sprijinul material este important, ci acela spiritual! Voluntariatul trebuie promovat şi realizat cu nădejde şi credinţă în Dumnezeu, mai ales în rândul tinerilor", a spus Înalt Preasfinţia Sa. Primele două persoane înscrise ca voluntari ai centrului, directorul Centrului Cultural Arad şi preşedintele Consiliului Judeţean Arad, au primit carduri onorifice de membri. Odată cu inaugurarea sediului, a devenit activ şi site-ul www.voluntariatarad.ro, unde se pot înscrie cei care doresc să fie voluntari în cadrul centrului. Între instituţiile partenere se numără şi Arhiepiscopia Aradului.