De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Sfințirea Monumentului Eroilor Români de la Florești
Marți, 28 iunie, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi, slujba de sfinţire a Monumentului Eroilor Români căzuţi în cele două războaie mondiale, din oraşul Florești, şi un parastas pentru eroii români din toate timpurile căzuţi pe câmpurile de luptă.
Monumentul Eroilor Români de la Florești a fost așezat pe locul fostului cimitir al eroilor români din localitate distrus de sovietici, informează Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi. Aici își dorm somnul de veci 301 eroi români.
Printre cei care au luat cuvântul au fost: Alin Afonin, vicepreședintele raionului Florești, Dumitru Gălușcă, viceprimarul orașului Florești, Excelența Sa domnul Petrișor-Ionel Dumitrescu, consulul general al României la Bălți, academicianul Grigore Tinică, directorul Institutului de Boli Cardiovasculare din Iași, prof. univ. Alexandru Arseni, doctor habilitat în drept, Dinu Plângău, președintele Platformei DA, avocatul Iulian Rusanovschi, preşedintele Asociației „Monumentum”.
Un omagiu eroilor români a adus și Preasfințitul Părinte Antonie, care a îndemnat la păstrarea memoriei jertfei eroilor neamului românesc, care sunt un exemplu de iubire de Țară și Neam.
În partea artistică, Mădălina Daguța a interpretat câteva piese, Petru Rusu a recitat poezia „Câinele Azor”, iar Galina Ciobanu, profesoară din Florești, a recitat poemul „Rugămintea din urmă”, de George Coșbuc.
La 28 iunie 2022 s-au împlinit 82 de ani de când Uniunea Sovietică (URSS), în baza înțelegerii din 23 august 1939 cu Germania nazistă, cunoscută sub denumirea de Pactul Molotov- Ribbentrop, a ocupat Basarabia și Bucovina de Nord.