În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sfințirea picturii la biserica din Brustureț, Iași
În Duminica a 3-a după Rusalii, 14 iulie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a oficiat Sfânta Liturghie la biserica Parohiei „Sfântul Lazăr” şi „Sfântul Proroc Ilie” Brustureţ, comuna Mironeasa, judeţul Iaşi. Înainte de săvârșirea dumnezeieștii slujbe, ierarhul a binecuvântat noua pictură a sfântului lăcaș.
Zeci de credincioși din localitatea Brustureț s-au rugat duminică dimineață împreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, la slujba arhierească oficiată în biserica închinată Sfântului Lazăr și Sfântului Proroc Ilie. După ce au luat parte la momentul de sfințire a picturii lăcașului de cult, cei prezenți s-au rugat și s-au împărtășit cu Sfintele Taine în cadrul Sfintei Liturghii.
În cuvântul rostit după citirea textului evanghelic, Preasfinția Sa a subliniat faptul că sfinții ne sunt modele și semne că Dumnezeu este prezent în istorie: „Noi avem nevoie de Biserică, noi avem nevoie să ne întâlnim cu Dumnezeu și, pentru aceasta, Domnul ne-a arătat cum să împodobim lăcașul de rugăciune, cum s-o facem și cât de importantă este biserica în viața noastră. Ne putem ruga oriunde pe pământ, după cum spune și Psalmistul: «În tot locul stăpânirii Lui, binecuvântează suflete al meu pe Domnul”, dar nicăieri precum în biserică, unde ne împlinim făgăduințele, unde ne așezăm legămintele, unde ne întâlnim cu Dumnezeu prin Sfintele Lui Taine. Astăzi am avut sfințirea picturii bisericii, pentru că pictura însăși, ca un veșmânt, dăruiește strălucire și frumusețe lăcașului, dar precum intrăm în biserică, pictura ne ajută să înțelegem prezența lui Dumnezeu. Sfinții lui Dumnezeu ne arată că în această lume ne putem sfinți. Ei ne arată că au fost oameni în trup, precum noi, precum Sfântul Ilie însuși, ocrotitorul acestui sfânt lăcaș. Dar s-au sfințit prin credința lor, s-au sfințit prin cinstirea de Dumnezeu și înțelegând semnele Lui. Și sfinții, prin viața lor, devin semn al prezenței lui Dumnezeu în istorie și mărturie că ne putem sfinți în Biserica Lui, în Biserica cea cinstitoare. De aceea îi avem pictați pe pereți și ne rugăm lor, pentru că, într-adevăr, sfinții rămân mărturii ale lucrării lui Dumnezeu și ajutători nouă înșine”.
La final, părintele paroh Dan Florin Buțincu a adresat un cuvânt de recunoștință celor de față, mulțumind în mod special susținătorilor comunității parohiale, care au contribuit la realizarea picturii și la ridicarea ansamblului parohial, precum și părintelui arhimandrit Nicodim Gheorghiță, starețul Mănăstirii Hadâmbu, care a sprijinit timp de mai mulți ani comunitatea din Brustureț. În semn de binecuvântare, parohul a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan Crucea „Sfântul Ierarh Dosoftei”. Totodată, cei care au susținut parohia au fost răsplătiți cu distincții de vrednicie. După Sfânta Liturghie, clericii au sfințit clopotnița și noul așezământ social.