Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sfinţirea sediului Universităţii „Petre Andrei“ din Iaşi
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de şase preoţi şi diaconi, a sfinţit ieri sediul Universităţii „Petre Andrei“ din Iaşi. La acest eveniment a participat conducerea universităţii, profesori şi studenţi. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a subliniat importanţa credinţei în Dumnezeu într-o instituţie de învăţământ precum Universitatea „Petre Andrei“. „Este important ca o instituţie să se bazeze pe spirit organizatoric, pe o bază materială adecvată, pe curaj în abordarea problemelor. Dacă toate acestea sunt aşezate pe un fundal al credinţei în Dumnezeu, primesc o altă lumină. Este bine atunci când omul se deschide pentru a primi un ajutor şi din altă parte. Este important să avem oameni care, pe lângă responsabilităţi înalte şi o cultură adâncă, să aibă şi credinţă în Dumnezeu. Consider că această chemare a soborului de preoţi şi diaconi aici este o manifestare a credinţei în Dumnezeu, la unii evidentă, la alţii implicită“, a mărturisit IPS Teofan, care a urat tuturor „clipe frumoase de Crăciun, de Bobotează şi pe parcursul întregului an 2010“. Prof. univ. dr. Doru Tompea, rectorul Universităţii „Petre Andrei“, şi-a exprimat bucuria pentru prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan în mijlocul corpului profesoral al instituţiei pe care o conduce, remarcând în acelaşi timp faptul că doar credinţa în Dumnezeu a făcut ca Universitatea „Petre Andrei“ să dăinuie până în prezent. „Vă asigur că această universitate, profesorii ei, studenţii ei au fost alături de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în proiectele derulate“, a spus rectorul Doru Tompea. Fundaţia Academică „Petre Andrei“ (FAPA) este o instituţie academică apolitică şi nonprofit, constituită în anul 1990, cu prilejul comemorării a 50 de ani de la moartea filosofului, sociologului, juristului şi omului de cultură Petre Andrei, membru (postmortem) al Academiei Române. În cadrul FAPA, în anul universitar 1990-1991, a fost constituită Universitatea „Petre Andrei“ (UPA). În facultăţile de Drept, Economie, Psihologie şi Asistenţă Socială, Ştiinţe Politice ale UPA studiază, în prezent, peste 4.500 de studenţi. Universitatea „Petre Andrei“ din Iaşi a dobândit personalitate juridică, fiind o instituţie de învăţământ superior, de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, înfiinţată prin Legea nr. 408/20 iunie 2002. (C. CIOFU)



.jpg)
