În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Sfinţiri de biserici în Protopopiatele Suceava 1 şi Oneşti
În Duminica samarinencei, Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a sfinţit Biserica "Sf. Ap. Petru şi Pavel". Tot pe 2 mai a fost resfinţită de către PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Biserica "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Protopopiatul Oneşti.
Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a târnosit duminică, 2 mai, Biserica "Sf. Ap. Petru şi Pavel" din cartierul sucevean Iţcani, care aparţine de Protopopiatul Suceava 1. Pentru că sfântul lăcaş a aparţinut comunităţii germane, a fost sfinţit pentru prima dată după rânduiala Bisericii Ortodoxe. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a săvârşit apoi Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Vasile Irimia, protoiereul Protopopiatului Suceava 1. La finalul slujbei, pr. paroh Mihai Clipa a primit rangul de iconom stavrofor. IPS Pimen l-a hirotonit ieromonah pe ierodiaconul Filoteu de la Mănăstirea "Sf. Ioan Iacob" - Pojorâta. "A fost o vreme deosebit de frumoasă, cald, linişte. Ne-am aşteptat ca un număr mai mare de credincioşi să participe la Sfânta Liturghie. La agapa frăţească s-a pregătit masă pentru întregul popor", a spus pr. paroh Mihai Clipa. Biserica "Sf. Ap. Petru şi Pavel" a fost ridicată între anii 1903-1908 de către comunitatea germană care a colonizat această zonă după ocuparea Bucovinei de către austrieci. În anul 1940, nemţii s-au repatriat în Germania. Atunci statul român şi cel german au încheiat o convenţie prin care ţara noastră se obliga să achite despăgubiri pentru fiecare clădire în parte, inclusiv pentru terenurile şi pădurile care au rămas. Astfel, proprietatea bisericii Iţcani a fost cumpărată de statul român. Între anii 1940-1946, parohia Iţcani a administrat lăcaşul de cult. În anul 1949 a fost montată catapeteasma. Binecuvântarea lucrărilor de la biserica parohiei Bârsăneşti În urmă cu trei zile, credincioşii parohiei Bârsăneşti - Protopopiatul Oneşti au participat la refinţirea Bisericii "Sf. M. Mc. Gheorghe". La finalul Sfintei Liturghii oficiate de PS Ioachim Băcăuanul, înconjurat de un sobor de preoţi din care a făcut parte şi pr. Constantin Alupei, protoiereu al Protopopiatului Oneşti, pr. paroh Mihai Mitrea a prezentat un istoric al lăcaşului de închinăciune care a fost resfinţit. S-a amintit faptul că a fost schimbat acoperişul, s-a restaurat pictura, s-a montat încălzire centrală, s-au amenajat alei din piatră de Slănic şi s-a ridicat gardul împrejmuitor. În acelaşi timp a fost reparată casa praznicală. "Am adresat salutările cuvenite începând cu PS Ioachim Băcăuanul, continuând cu autorităţile locale, musafirii şi credincioşii care au fost alături în efortul nostru. A fost foarte multă lume, iar slujba a decurs într-un spirit organizatoric deosebit, iar agapa frăţească a fost oferită în casa praznicală şi în casa parohială. Am adus mulţumire întâi lui Dumnezeu şi apoi celor care au fost de faţă şi celor care ne-au ajutat", ne-a relatat pr. paroh Mihai Mitrea, care a mai amintit că, de-a lungul anilor de preoţie, a mai coordonat lucrările pentru alte două sfinte lăcaşuri, care au fost sfinţite. Pentru că parohul de la Bârsăneşti a obţinut toate rangurile care se acordă unui preot, Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul i-a oferit părintelui Mihai Mitrea o distincţie de vrednicie. "Credincioşii au fost încântaţi de faptul că Biserica "Sf. M. Mc. Gheorghe" şi "Sf. Arh. Mihail şi Gavriil" a fost resfinţită, fiind o mulţumire pentru efortul depus. Pe lângă enoriaşii noştri, am mai fost sprijiniţi şi de fiii satului. Împlinirea a zece ani de arhierie a Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul a fost marcată pe placa de granit a sfintei mese", a mai adăugat pr. paroh Mihai Mitrea.