Biserica "Sfântul Ioan Damaschin" din municipiul Râmnicu-Sărat şi Biserica "Sfânta Treime" din municipiul Urziceni au fost sfinţite duminică, 29 mai.
Credincioşii din oraşul Râmnicu-Sărat au o nouă biserică închinată Sfântului Ioan Damaschin, ridicată în apropierea ruinelor istorice ale unui lăcaş închinat aceluiaşi sfânt în anul 1709 de Sfântul domnitor Constantin Brâncoveanu. Slujba de târnosire a fost săvârşită duminică de Înalt Preasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Prin grija Înalt Preasfinţiei Sale, din anul 2001 au început lucrările de zidire a unui nou lăcaş de închinare în apropierea ruinelor vechii biserici brâncoveneşti, în cartierul râmnicean Poştă. Duminică a fost îndeplinit ultimul act de consacrare a noului lăcaş închinat tot Sfântului Ioan Damaschin, când Înalt Preasfinţitul Epifanie, înconjurat de un sobor de preoţi, a târnosit noua biserică, menită să continue moştenirea vechiului lăcaş în vremurile ce vor veni. La sfinţirea bisericii au participat foarte mulţi locuitori din Râmnicu-Sărat şi din împrejurimi, bucuroşi că de acum se pot închina într-un lăcaş de rugăciune nou şi înfrumuseţat. Noul lăcaş de închinare este o binecuvântare pentru credincioşii parohiei, pentru că până acum erau nevoiţi să meargă 3 km până la cea mai apropiată biserică. "Am venit să sfinţesc acest lăcaş de cult care s-a zidit prin strădania părintelui paroh Nicuşor Bârsan şi prin eforturile frăţiilor voastre. Mulţi dintre dumneavoastră aţi sprijinit această sfântă lucrare prin donaţiile pe care le-aţi făcut, din puţinul pe care îl aveţi, dar şi cu materiale şi prin muncă voluntară, fiind alături de păstorul duhovnicesc al acestei parohii care, acum, este la ceas de sărbătoare. Este sărbătoarea bucuriilor, este sărbătoarea împlinirilor, este sărbătoarea binecuvântării pentru tot ceea ce s-a realizat aici: biserică frumoasă, clopotniţă, casă de prăznuire şi multe alte lucrări", a spus IPS Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.
Sfinţirea Bisericii "Sfânta Treime" din Urziceni
Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a sfinţit duminică, 29 mai, Biserica parohială "Sfânta Treime" din municipiul Urziceni, Protopopiatul Urziceni, informează
sf-esc.ro. Sub protia Preasfinţiei Sale, au participat la slujbă părintele consilier Daniel Enaşcu, părintele protopop Bogdan Ionuţ Stancu şi un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul Sfintei Liturghii, PS Vincenţiu a hirotesit întru iconom pe părintele paroh Ionel Daniel Oancea, pentru activitatea misionară şi administrativă desfăşurată în parohie. De asemenea, a acordat acte de cinstire ctitorilor şi binefăcătorilor bisericii, oferind Ordinul "Crucea Sloboziei" în Grad de Cavaler primarului Constantin Sava, iar "Crucea Sloboziei" pentru mireni şi o diplomă de merit domnului Marian Neculai. La acest moment istoric pentru municipiul Urziceni, dar mai ales pentru Parohia "Sfânta Treime", toţi credincioşii au avut bucuria de a trece prin Sfântul Altar, sărutând Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfântul Epitaf, aflate pe Sfânta Masă nou-sfinţită.
Marius Nedelcu,
Gheorghe-Cristian Popa