Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Sfințiri în parohia bihoreană Roșia

Sfințiri în parohia bihoreană Roșia

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Știri
Un articol de: Pr. Andi Constantin Bacter - 10 Septembrie 2025

La sărbătoarea Nașterii Prea­sfintei Născătoare de Dumnezeu, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit slujba de sfințire a lucrărilor exterioare de înfrumusețare a bisericii parohiale din Parohia Roșia, Protopopiatul Beiuș, şi a săvârşit Sfânta Liturghie, cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la cons­truirea lăcașului de închinare.

Ierarhul a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc despre rostul sărbătorii Naşterii Domnului în iconomia mântuirii, evidențiind legătura tainică dintre începutul vieții pământești a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și lucrarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu în lume.

„Creatorul nostru, Creatorul timpului și, implicit, al istoriei nu îl lasă pe om în moarte. Creatorul lumii și al omului, Creatorul îngerilor și al stelelor, a toată suflarea, Se smerește pe Sine - cum am auzit în pericopa Apostolului zilei -, Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul Cel veșnic al lui Dumnezeu-Tatăl vine și Se face Om. Creatorul vine să Se unească cu creatura, cu Creația Sa, cu omul și Se face om. (...) Văzând curăția Mariei și pregătind-o ca Vas ales, pentru ca din ea să Se întrupeze Fiul Său, Hristosul Care ne aduce mântuirea în dar, Dumnezeu trimite la Fecioara pe Arhanghelul Gavriil. El îi vestește că va naște Fiu. Și Fecioara, deși logodită, dar fecioară, știe că nu se poate una ca aceasta, de vreme ce ea nu știa de bărbat. Și Îngerul îi spune că Puterea Celui Preaînalt o va umbri și Cel Care Se va naște din ea este Fiul Celui Preaînalt. Din Maria, Fecioara Curată, Se înomenește, Se întrupează și Se naște Hristosul lui Dumnezeu, Care vine în lume nu ca să guverneze peste lume cum guvernează puternicii, acaparând putere și tot mai multă putere, ci vine ca să Se sacrifice; ceea ce conducătorii creștini au înțeles dintotdeauna, că doar așa pot conduce în numele Domnului: doar dacă ei înșiși se sacrifică”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie.

În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotesit pe pr. paroh Dorel Haiduc întru iconom-stavrofor. 

În încheiere, Preasfințitul Părinte Sofronie i-a felicitat pe cei care slujesc și se roagă în istorica parohie a Roșiei, apreciind frumoasa misiune pe care o împlinesc în această vatră de credință și cultură. De asemenea, a evocat vrednicia înaintașilor acestei comunități puternice, care au știut să păstreze cu demnitate identitatea și credința strămoșească. 

 

Citeşte mai multe despre:   PS Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei  -   sfintire