Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, în zilele de 10 şi 11 martie au avut loc activități de promovare, în judeţele Gorj şi Dolj, a ofertei educaţionale a unităţilor
Sfințiri în Parohia Viișoara, Vaslui
În după‑amiaza zilei de miercuri, 11 martie 2026, de la ora 17:00, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Liturghia Darurilor înainte sfințite în Parohia Viișoara, Protopopiatul Vaslui.
Din soborul slujitorilor au făcut parte părinții protopopi Adrian Chirvasă și Iulian Dumitru Ștefan și părintele paroh Marius Ionuț Oatu, informează Biroul de presă al eparhiei.
Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonați de arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu.
În cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul Hușilor a vorbit despre starea interioară a omului în care acesta poate simți prezența lui Dumnezeu și a amintit de efortul necesar pentru a dobândi și a păstra starea de liniște a sufletului: „Această Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite este o Liturghie a liniștii, a interiorizării; foarte multă pace, strădanie și nevoință din partea noastră de a simți vibrația adâncă a sufletului nostru ca pe tot parcursul Liturghiei să ne întâlnim și să ne împărtășim cu Cel care este liniștea noastră, cu Însuși Hristos.
Noi căutăm, de multe ori, liniștea în prieteni, în lucrurile materiale, în confort, în stabilitatea emoțională pe care ne‑o pot oferi cei din jurul nostru sau poate nu ne‑o oferă. Adevărata liniște este în Dumnezeu și El poate liniști cu adevărat sufletul nostru.
Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, pe care‑l sărbătorim astăzi, a trăit pe la sfârșitul secolului al VI‑lea și începutul secolului al VII‑lea. El este cel care ne spune că omul va trăi cu adevărat liniștea când va asuma adevărul despre sine însuși și despre ceea ce se întâmplă în jurul său, despre credință. Și ne spune acest om cu viață sfântă că adevărul nu stă în compromisuri rafinate, nici în formule ambigue, ci adevărul este darul lui Dumnezeu care capătă strălucire prin sfințenia vieții omului”.
La începutul slujbei, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a sfințit noile clopote și a binecuvântat noul lăcaș de cult pentru a putea fi oficiate slujbele în interiorul său.



.jpg)
