În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Simpozion dedicat poetului naţional Mihai Eminescu
Cu ocazia "Zilei Naţionale a Culturii Române" - 15 ianuarie, cu binecuvântarea PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, în perioada 14 - 16 ianuarie, începând cu ora 12:00, Parohia Câlnic şi Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Caraş-Severin, în parteneriat cu instituţiile de învăţământ din localitate şi oraş, organizează Simpozionul de Cultură "Mihai Eminescu în slove de aur" dedicat aniversării a 161 de ani de la naşterea marelui poet. Manifestarea culturală va avea loc în Sala de lectură a Şcolii cu clasele I - VIII Nr. 12 Reşiţa (14 ianuarie) şi în Biserica "Sf. Apostoli Petru şi Pavel" Câlnic (16 ianuarie). Programul va cuprinde: audiţii muzicale, prezentare powerpoint, recitare de poezii, expoziţie de carte cu principalele opere ale lui Eminescu, fotografii de epocă etc. Printre invitaţi se vor regăsi poeţii Liubiţa Raichici şi Iacob Roman, scriitorul Anton Georgescu, filologul Vasile C. Ioniţă şi mulţi alţii. "Prin acest simpozion, încercăm revitalizarea interesului cititorului, elev sau tânăr, pentru opera lui Mihai Eminescu, ieşirea din monotonie şi nepăsare faţă de adevăratele valori ale poporului român, descoperirea acestui mare geniu prin implicarea în descifrarea farmecului intrinsec şi neegalabil al scrierilor sale", a spus părintele Sorin-Valentin Popovici, coordonatorul proiectului. (Protos. Casian Ruşeţ)