„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Simpozion dedicat Sfinților Martiri Brâncoveni în Norvegia
Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord a organizat, sâmbătă, 3 mai, în Norvegia, Simpozionul „Sfinții Martiri Brâncoveni – Mărturisitori ai credinței ortodoxe și promotori ai culturii românești”. Evenimentul s-a desfășurat în biserica românească din orașul Stavanger, de pe coasta de vest a Norvegiei.
Preasfințitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a deschis lucrările simpozionului cu comunicarea “Sfântul Constantin Brâncoveanu și scandinavii”, arătând legăturile pe care le-a avut Voievodul martir Constantin Brâncoveanu, din timpul vieții sale pământești, cu scandinavii. De asemenea, au susținut referate cunoscuți profesori de teologie și cercetători de la Universitățile din Oslo, Stavanger și București: Excelența Sa Domnul Daniel Ionița, Ambasadorul României în Regatul Norvegiei – „Sfântul Constantin Brâncoveanu – diplomat destoinic și promotor al culturii”; Miruna-Irina Tătaru-Cazaban, lect. dr. la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București – „Constantin Brâncoveanu și modelul post-bizantin al principelui creștin”; Excelența Sa Domnul Bogdan Tătaru-Cazaban, Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, medievist, Institutul de Istorie a Religiilor, Academia Română – „Arta brâncovenească, sinteză între Orient și Occident. Modelul Hurezi”; Knut Alfsvåg, Dr. of Theology, Stavanger University – „Some Aspects of a Lutheran Theology of the Saints”; pr. Mihail-Simion Săsăujan, prof. dr. la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea din București – „Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu – protector al vieții bisericești și al culturii teologice din Țara Românească”; Torstein Jørgensen, Dr. of Theology, Stavanger University – „King Olav the Holy – the Man and the Saint”; pr. drd. Marius Alin Țeican, Universitățile din Oslo și Stavanger – „Suferință și bucurie. Mărturia creștină din temnițele comuniste din România”; diac. Ioan-Alexandru Alexandri, Biserica „Sf. Nicolae” Alba – București – „Stilul psaltic tradițional românesc din perioada brâncovenească evidențiat în Catavasiile Floriilor”.
La finalul manifestării, corul bărbătesc al Bisericii „Sfântul Nicolae” – Albă din București a interpretat selecții din catavasiile Floriilor, în stilul psaltic din perioada brâncovenească. Sâmbătă seara, ierarhul a săvârșit Vecernia în biserica noii parohii românești „Sfântul Cuvios Macarie cel Mare” din localitatea Haugesund, instalându-l în slujirea de paroh pe noul preot Valeriu-Dumitru Chiorbeja, care îi va păstori pe românii care locuiesc în acest fiord norvegian.