Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Simpozion despre Taina Botezului la Sibiu
Arhiepiscopia Sibiului împreună cu Facultatea de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna" din oraş au organizat marţi, 7 iunie, simpozionul "Taina Sfântului Botez în viaţa actuală a Bisericii". Evenimentul a fost organizat în cadrul Anului Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii şi s-a bucurat de o largă prezenţă din partea profesorilor de teologie de la mai multe facultăţi din ţară şi din Republica Moldova.
Simpozionul s-a bucurat de prezenţa Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, care a deschis lista vorbitorilor prin referatul "Slujba baptismală şi simbolismul ei în Biserica Ortodoxă". În referat, Mitropolitul Ardealului a prezentat semnificaţia mistico-simbolică a rânduielii baptismale ortodoxe. "Botezul, prima Taină de iniţiere creştină, are în Ortodoxie valoarea unei Taine indispensabile mântuirii prin care cel botezat se naşte din nou la viaţa în Hristos, devenind mădular al trupului tainic al Domnului, Sfânta Biserică. Botezul conferă primitorului acea pecete de neşters care determină unicitatea acestei Taine", a subliniat IPS Mitropolit Laurenţiu. Prima sesiune de referate a fost moderată de pr. conf. dr. Daniel Benga, decanul Facultăţii de Teologie "Justinian Patriarhul" din Bucureşti. Al doilea referat prezentat în cadrul simpozionului a fost al ierom. dr. Petru Pruteanu, de la Academia Teologică din Chişinău, şi s-a intitulat "Câteva probleme liturgice legate de slujba botezului şi ritualurile adiacente, abordate din perspectivă istorică". Părintele Pruteanu a prezentat în referat o bogată expunere a Tainei Botezului din perspectiva istorică. Referate despre Taina Botezului Prima sesiune de referate a fost încheiată de prezentarea arhid. prof. dr. Ioan Ică jr de la Facultatea de Teologie din Sibiu, lucrare intitulată "Despre Mirungere şi Botez în Moldova anului 1785 - stareţul Paisie Velicicovschi în dialog epistolar cu eruditul ieromonah Dorotheos Vulismas". Intervenţiile profesorilor de teologie din sală, întrebările şi dezbaterile pe cele prezentate au încheiat prima parte a simpozionului, la care au participat studenţi, tineri, credincioşi de rând şi preoţi. A doua sesiune de referate a fost moderată de arhid. prof. dr. Ioan Ică jr şi a conţinut referatele pr. lect dr. Lucian Farcaşiu de la Facultatea de Teologie din Arad, părintelui conf. dr. Daniel Benga şi conf. dr. Nicolae Moşoiu de la Facultatea de Teologie din Sibiu. A treia sesiune de referate, moderată de pr. conf. dr. Nicolae Moşoiu, a conţinut prezentările pr. prof. dr. Vasile Mihoc, lect. dr. Daniel Mihoc, pr. prof. dr. Mihai Himcinsky de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia şi pr. conf. dr. Dumitru Vanca de la aceeaşi facultate. Ultima sesiune de referate a fost moderată de prof. Mihai Himcinsky şi a conţinut prezentările pr. conf. dr. Constantin Necula, conf. dr. Sebastian Moldovan, lect. dr. Ciprian Torotzkai şi conf. dr. Ciprian Streza.