Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Simpozion naţional studenţesc la Tismana
Facultatea de Teologie din Craiova, organizează, în perioada 18-20 mai, la Mănăstirea Tismana, a treia ediţie a Simpozionului naţional studenţesc pe tema "Fundamentele biblice ale Crezului niceo-constantinopolitan". Evenimentul a fost precedat de cuvântul Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei, Mitropolitul Olteniei şi Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Craiova.
Lucrările au fost deschise în seara zilei de 18 mai, la Mănăstirea Tismana, unde s-au înscris pentru a-şi susţine referatele de exegeză biblică, 28 de studenţi de la mai multe facultăţi de teologie din ţară. În cuvântul său, IPS Irineu a felicitat pe studenţi pentru râvna în studiul Scripturii, subliniind importanţa teme care se înscrie în evenimentele dedicate Anului omagial al "Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti": "A cerceta Sfânta Scriptură înseamnă a intra într-o lume cu totul specială. Este o lume a imnului, a cântecului, a odei, este o lume a filosofiei, a poeziei, este o lume în care omul se naşte pentru fiecare moment. Nu părăseşte realitatea lui obiectivă, dar trece dincolo de frontaliile spiritului şi pătrunde într-o sferă metafiziă unde lucrurile au o cu totul altă culoare, au o altă armonie, o altă dimensiune. Simpozionul nostru de astăzi este dedicat Crezului niceo-constantinopolitan, Crez pe care Părinţii noştrii l-au păstrat neschimbat în decursul timpului. A fost necesar acest moment deoarece creştinismul se confrunta cu ceva nou. Faţă în faţă cu filosofia greco-romană, creştinismul a trebuit să ofere răspunsuri celor care încercau să pătrundă cu mintea dincolo de cuvânt. De aici s-a pornit într-o adevărată cursă de formare a unei teologii logocentrice. Părinţii au arătat că Logosul este Însuşi Fiul lui Dumnezeu, dar pentru a exprima aceste gânduri, aceste idei teologice, trebuia formulat un vocabular, trebuiau căutate cuvinte prin care să se exprime ceea ce trebuia arătat. Există de asemenea o legătură sinergetică între cultul divin şi dogmă. Fără de trăire religioasă şi fără împărtăşirea cu harul divin, teologia nu devine decât o învăţătură informativă şi la îndemâna oricui. Deci, Părinţii Bisericii au fost trăitori ai Cuvântului lui Dumnezeu. Fără această trăire, oricât s-ar căzni omul, nu poate ajunge decât un Varlaam de Calabria care vehiculează doar noţiuni ce mai apoi sunt împărţite în silogisme". Lucrările seminarului se vor încheia pe 20 mai printr-o festivitate de premiere în cadrul căreia vor fi premiate cele mai bune lucrări.