Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Simpozion româno - francez la Sălişte
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a participat miercuri, 14 iulie, de Ziua Naţională a Franţei, la un simpozion româno-francez dedicat prieteniei şi relaţiilor academice dintre cele două ţări. Manifestarea culturală a avut loc la Primăria Sălişte şi a avut ca oaspeţi de marcă reprezentanţi ai Academiei de Litere, Ştiinţe şi Arte din La Rochelle, Franţa. Pe Aleea Academicienilor din Sălişte s-a dezvelit bustul academicianului D.D. Roşca, eveniment urmat de o slujbă de binecuvântare oficiată de Părintele Mitropolit, înconjurat de preoţii din satele Mărginimii Sibiului.
La sediul Primăriei oraşului Sălişte din judeţul Sibiu a avut loc un simpozion internaţional cu tema "Prietenia dintre România şi Franţa". Evenimentul a avut loc pe 14 iulie, chiar de Ziua Naţională a Franţei, şi a reunit reprezentanţi şi membri ai Asociaţiei "Reuniunea Mărginenilor", autorităţi locale şi judeţene, printre care prefectul judeţului Sibiu, Constantin Trihenea, şi preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Martin Bottesch, profesori universitari şi academicieni, amintind aici pe părintele profesor acad. Mircea Păcurariu şi membrii Academiei Franceze de Litere, Ştiinţe şi Arte din La Rochelle, Franţa. Alături de Teodor Dumitru Banciu, primarul oraşului Sălişte, şi de oficialităţi, s-a aflat şi Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. Printre personalităţile prezente la Sălişte amintim pe prof. dr. Iacob Cătoiu, preşedintele Asociaţiei "Reuniunea Mărginenilor", Toma Lupaş, vicepreşedintele asociaţiei amintite şi fost primar la Sălişte, prof. dr. Dan Ioan Popescu, prorector al Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, prof. dr. Nicolaie Georgescu, rectorul Universităţii "Alma Mater" din Sibiu, Alexei Tatu, şeful Direcţiei Judeţene Sibiu a Arhivelor Statului, precum şi primarii, preoţii şi directorii de şcoli din satele Mărginimii, însoţiţi de elevi şi tineri din Mărginime. Prietenie şi colaborare În cadrul discuţiilor au fost evocate marile personalităţi născute în satele din Mărginimea Sibiului, sau care au avut legături cu aceste localităţi, în special marii academicieni care au studiat şi predat în Franţa. Personalităţi precum episcopul Dionisie Romano, profesorul Onisifor Ghibu, Mircea Desideriu Banciu sau Dumitru Roşca sunt doar câţiva dintre academicienii evocaţi la Sălişte, oraşul românesc cunoscut peste tot în lume pentru numărul personalităţilor născute aici sau care au avut legături cu această localitate. "Prezentările simpozionului au fost deschise de alocuţiunea părintelui prof. dr. acad. Mircea Păcurariu şi a fost întregită de şase dintre academicienii francezi. Ne bucurăm că am reuşit cu toţii să exprimăm nu doar bucuria între România şi Franţa, ci şi colaborarea la cel mai înalt nivel academic", ne-a spus Înalt Preasfinţitul Laurenţiu. La finalul discuţiilor, reprezentanţii asociaţiei săliştene au împărţit oaspeţilor francezi, dar şi autorităţilor prezente însemnele oraşului, ale Mărginimii Sibiului, cărţi, ilustraţii, plachete şi obiecte de artă populară specifice zonei. La rândul lor, academicienii francezi au oferit românilor însemnele Academiei din La Rochelle, plachete şi cărţi. Aleea Academicienilor Simpozionul s-a încheiat cu un moment festiv desfăşurat pe Aleea Academicienilor din oraş, unde a fost dezvelit bustul academicianului D.D. Roşca, în prezenţa participanţilor şi a fiicei marelui academician. "Mai avem încă cinci busturi de realizat, astfel încât să completăm numărul de 11 academicieni ai Mărginimii", a spus primarul din Sălişte. Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, împreună cu preoţii prezenţi, a oficiat o slujbă de binecuvântare, iar ansamblul coral al Casei de Cultură din Sălişte a interpretat câteva piese populare. Delegaţia franceză a vizitat, în aceeaşi zi, satele Tilişca, Jin şi Răşinari, la ultimul dintre popasuri având loc şi o masă rotundă dedicată lui Emil Cioran. "Oaspeţii din Franţa au sosit de marţi la Sălişte şi au vizitat muzeul Protopopiatului Sălişte şi cel al Culturii Săliştene, unde sunt expuse mărturii despre viaţa şi opera unor personalităţi de aici. De asemenea, au vizitat şi muzeul de la Sibiel, urmând ca în aceste zile să viziteze şi Sibiul, Muzeul Brukenthal şi Sighişoara", ne-a explicat protopopul de Sălişte, părintele Ioan Ciocan. Prietenie academică româno-franceză la Sălişte Iniţiativa de a organiza simpozionul româno-francez aparţine Asociaţiei "Reuniunea Mărginenilor" şi a Primăriei Sălişte, cu sprijinul prof. univ. Tiberiu Costăchescu, membru al Academiei La Rochelle din Franţa. Prietenia între Săliştea Sibiului şi mediul academic francez s-a născut cu mult timp în urmă şi s-a materializat întâia oară prin înfrăţirile cu două oraşe franceze. "Suntem foarte bucuroşi să vizităm acest pământ al culturii şi să onorăm academicienii care sunt născuţi aici, dar şi oamenii mai puţin cunoscuţi care au contribuit la zidirea acestei vetre de cultură, o regiune mai puţin cunoscut, din păcate, în Europa de Vest", ne-a spus Marc Chesnel, unul dintre academicienii francezi.