Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Simpozion ştiinţific internaţional la Galaţi
În perioada 15-16 iunie, la Galaţi a avut loc Simpozionul ştiinţific internaţional dedicat Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.
Eveniment cultural şi misionar deopotrivă, Simpozionul internaţional de la Galaţi a fost organizat de Arhiepiscopia Dunării de Jos prin Departamentul Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos~ şi a reunit importanţi profesori de teologie din ţară, dar şi din ţări precum Grecia sau Republica Moldova.
Simpozionul a debutat prin săvârşirea, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, a unei slujbe de Te Deum de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de un sobor de preoţi profesori şi diaconi, după care în Aula Magna a Universităţii `Dunărea de Jos” a avut loc deschiderea oficială a lucrărilor.
Pentru început, Corul de muzică psaltică „Ortodoxia~ al arhiepiscopiei a susţinut un mic concert de muzică bizantină, după care IPS Părinte Casian a deschis lucrările simpozionului, în prezenţa conducerii Universităţii `Dunărea de Jos”, a numeroşi profesori de teologie şi cadre universitare din alte domenii de studiu, studenţi şi elevi seminarişti. În continuare, prof. univ. dr. ing. Lucian Georgescu, preşedintele Senatului Universităţii „Dunărea de Jos~, şi conf. univ. dr. Ivan Ivlampie, decanul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, au rostit alocuţiuni.
În cadrul secţiunii I, dedicată „Misiunii şi educaţiei creştine în contextul societăţii postmoderne”, pr. prof. univ. dr. Nicolae D. Necula de la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din Bucureşti a susţinut referatul intitulat `Ce este conştiinţa de enoriaş şi importanţa ei în pastoraţie”. Pr. prof. univ. dr. Viorel Ioniţă a prezentat rolul `Misiunii Bisericii Ortodoxe Române în diaspora“, iar pr. conf. univ. dr. David Pestroiu a subliniat `Misiunea catehetică a Bisericii prin conlucrarea dintre Parohie şi Şcoală; Întărirea parteneriatului educaţional dintre biserici şi unităţile de învăţământ”. Secţiunea I a simpozionului s-a încheiat cu prelegerea `O misiune a Bisericii - propovăduirea «Frumuseţii care va mântui lumea»”, susţinută de cunoscutul etnolog-antropolog Costion Nicolescu.
Începând cu orele 16:30, în Sala „Melchisedec Ştefănescu” a Facultăţii de Istorie, Filozofie şi Teologie s-au desfăşurat secţiunile a II-a şi a III-a, aşezate sub genericul „Cinstire Sfântului Ioan Gură de Aur. Lucrarea misionară în parohie şi mănăstire în trecut şi în prezent”, respectiv „Abordări interdisciplinare”.
În cea de a doua zi a simpozionului, în cadrul secţiunii a IV-a, profesorii de teologie din ţară şi din străinătate au susţinut prelegeri prin care au evidenţiat `Chipurile luminoase de păstori de suflete şi dascăli de teologie“. Finalul a fost rezervat unor serii de întrebări şi răspunsuri la diversele teme dezbătute, după care au fost formulate concluziile. `Ne bucură foarte mult prezenţa oaspeţilor deosebiţi din ţară şi străinătate care, în cadrul Simpozionului internaţional închinat Sfântului Ioan Gură de Aur şi marilor păstori de suflete, ierarhi şi preoţi din Arhiepiscopia Dunării de Jos, au extins analiza de pe plan local, pe plan naţional şi chiar internaţional. În felul acesta am privit parohia de acasă şi parohia românească de oriunde se află români în lume, într-un interesant schimb de experienţe. De asemenea, important este faptul că acest simpozion s-a bucurat de prezenţe universitare, laici de la Universitatea «Dunărea de Jos», dar şi de la alte universităţi din ţară, care prin expunerile lor au arătat cât de importantă este cultura astăzi, aprofundarea, cunoaşterea şi preţuirea modelelor din viaţa liturgică şi sacramentală a Bisericii, din viaţa culturală şi a învăţământului teologic, şi mai ales ne-au arătat cât de importantă este redescoperirea tonului bun în educaţia religioasă, pornind de la modelele de ieri şi de azi către sufletele tinerilor şi copiilor noştri, spre consolidarea familiei creştine!”, a spus IPS Părinte Casian.
În cele două zile ale simpozionului, oaspeţii prezenţi la Galaţi au vizitat Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, unde în Sala de expoziţii temporare a avut loc şi prezentarea volumului: lect. univ. dr. Iulian Damian, „Convertirea în contextul noilor mişcări religioase”, apărut la Editura Arta Museum, Sibiu, 2014. Referatele susţinute de cei 34 de conferenţiari în cadrul simpozionului ştiinţific internaţional desfăşurat la Galaţi se vor constitui într-un nou volum ce va fi editat în cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.