Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sinaxa stareţilor şi stareţelor din Eparhia Romanului şi Bacăului
Sinaxa stareţilor şi stareţelor din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, ce a avut loc joi, 3 martie, la Mănăstirea Tisa-Silvestri, a fost prezidată de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Adunarea stareţilor şi stareţelor din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de ieromonahi în Biserica "Buna Vestire" a Mănăstirii Tisa-Silvestri. Arhim. Pimen Costea, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, a oficiat în prezenţa Preasfinţitului Ioachim o slujbă de Te Deum. "La final, Preasfinţia Sa a adresat un cuvânt de învăţătură în care a mulţumit tuturor celor prezenţi la întrunire. A urmat sinaxa propriu-zisă în cadrul căreia s-au discutat probleme legate de administrarea mănăstirilor sau schiturilor şi de cancelaria aşezărilor monahale. Un aspect abordat de PS Ioachim Băcăuanul a fost legat de oficierea Sfintei Cununii şi de modul în care se oficiază primirea la Ortodoxie a eterodocşilor", a declarat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.



.jpg)
