Dinamica arhitecturii terenului misionar creştin se înscrie în lucrarea Duhului Sfânt, Care doreşte cu orice preţ păstrarea unităţii şi continuităţii bisericeşti, indiferent de schimbările geopolitice şi geostrategice specifice vremurilor. În momentul în care Mântuitorul nostru Hristos făgăduieşte revărsarea harului Duhului Sfânt, El propovăduieşte Împărăţia lui Dumnezeu, sugerând astfel că Pogorârea Sfântului Duh nu încetează odată cu ziua Cinzecimii, ci se prelungeşte necontenit prin lucrarea Bisericii: "Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul" (In 16, 12-13). În acest sens, menţionăm că expresia "pâinea cea spre fiinţă" din rugăciunea "Tatăl nostru" descrie continuitatea lucrării Duhului Sfânt, după cum afirmă Origen, şi coincide cu ceea ce Mântuitorul Hristos afirmă în această rugăciune că este Împărăţia lui Dumnezeu, după cum precizează Sfântul Grigorie de Nyssa. În acest context, temerea Sfântului Ioan Gură de Aur mai mult de pierderea slavei din Împărăţia lui Dumnezeu decât de muncile iadului ne deschide ochii asupra importanţei păstrării unităţii şi continuităţii bisericeşti. Astfel, observăm cum slava Împărăţiei lui Dumnezeu constă în păstrarea unităţii şi continuităţii bisericeşti, ameninţată permanent de vitregiile vremurilor.
Conform Sfântului Chiril al Alexandriei, textul rugăciunii prin care Fiul imploră pe Tatăl să înnoiască firea omului prin Duhul Sfânt demonstrează faptul că fiii Împărăţiei lui Dumnezeu nu sunt din lumea aceasta (In. 17, 14), asupra căreia se pare că diavolul mai are încă putere. Cu toate acestea, Fiul lui Dumnezeu se roagă "
Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci să-i păzeşti pe ei de cel viclean" (In 17, 14-15), conştient că învăţătura Sa de credinţă poate conferi sufletului uman o deschidere sănătoasă spre orizontul îndumnezeirii numai când mintea omului este iluminată de harul Sfântului Duh, Duhul Adevărului. Cu alte cuvinte, inserarea fiilor lui Dumnezeu în viaţa lumească şi în cugetarea pământească îi face vulnerabili în faţa vicleniei, zdruncinându-le unitatea duhovnicească şi învăţăturile sănătoase ale credinţei. De aceea, Sfântul Chiril al Alexandriei consideră că Mântuitorul Hristos - atunci când se roagă pentru "
ca toţi să fie una!" (In. 17, 20) - cere "legătura iubirii, unităţii şi a păcii în cuget, legătură care adună în unitate duhovnicească pe cei ce cred, ca să imite trăsăturile unirii prin fire existente între Tatăl şi Fiul, prin consimţirea în toate şi prin conlucrarea în unitatea sufletelor nedespărţite".
În raport cu Dumnezeu, omul nu are decât două alternative: ori comunică, ori se excomunică pentru că în Împărăţia Sa se vorbeşte o singură limbă, cea a unităţii şi continuităţii în Duhul Sfânt. Cu adevărat fii ai lui Dumnezeu sunt doar cei care, cunoscându-L cu adevărat pe Mântuitorul Hristos (Ioan 10, 14), aud glasul Lui (Ioan 10, 16) pentru că vorbesc aceeaşi limbă cu El (Ioan 8, 43). De aceea, putem spune că toate ereziile, de la un capăt la altul, ignorând lucrarea harului Duhului Sfânt, n-au fost altceva decât voci străine de duhul unităţii şi continuităţii bisericeşti care au intenţionat fără succes să slăbească din interior Împărăţia lui Dumnezeu. Cum să păzească învăţăturile sănătoase arienii care nu au admis ridicarea Mântuitorului Hristos la nivelul dumnezeirii? Cum să se bucure de slava Împărăţiei lui Dumnezeu iconomahii care nu au acceptat coborârea Fiului lui Dumnezeu la firea omenească? Omul - aşa cum decurge din paragraful de la Ioan 17, 1-13, care se referă explicit la chenoza Mântuitorului Hristos - devine fiu al lui Dumnezeu doar în măsura în care se lasă pătruns de harul Sfântului Duh, aşa cum harul Sfântului Duh pătrunde doar prin locul în care omul a fost străpuns mai înainte de cuvântul Mântuitorului Hristos. Doar astfel, având mintea luminată de Duhul Sfânt, "se umple încă de aici - după cum spune Sfântul Simeon Noul Teolog - de slava viitoare, ca unul care se află sub lucrarea harului, deşi este încă ascuns sub acoperământul trupului".
.jpg)
