În Duminica a 30‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Halânga, Protopopiatul Drobeta, unde a săvârșit Sfânta
Slujbă arhierească la hramul de toamnă al Mănăstirii Râşca
Ziua de 14 septembrie a fost prilej de bucurie pentru obştea Mănăstirii Raşca, care l-a primit în mijlocul său pe Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, pentru a sărbători împreună ziua Înălţării Sfintei Cruci, hramul de toamnă al mănăstirii. Un alt oaspete drag a fost şi pr. stareţ Nectarie de la Mănăstirea Volos din Grecia.
IPS Părinte Pimen a fost întâmpinat la poarta mănăstirii de soborul de preoţi şi diaconi, alături de locuitorii comunei, după care Sfânta Liturghie s-a desfăşurat în paraclisul de vară, situat în incinta complexului monahal. Strana a fost susţinută de un grup de tineri din Corul Makarios din Suceava.
În cadrul serviciului divin a fost o hirotonie în diacon şi una în treapta preoţiei. Închinătorii s-au împărtăşit şi au ascultat cuvântul părintesc de învăţătură al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, transmis cu ocazia deschiderii noului an şcolar şi citit de IPS Părinte Pimen. Credincioşii s-au putut închina şi la sfintele moaşte ale Sf. M. Mc. Ciprian, la o părticică din cinstitul lemn al Sfintei Cruci, precum şi la papucul Sfântului Spiridon. La final, toţi închinătorii au fost invitaţi să participe la o agapă creştină, pregătită de obştea mănăstirii.
Mănăstirea Râşca este o ctitorie cu vechi tradiţii în viaţa ortodoxă a României. Hramul său istoric este Sfântul Ierarh Nicolae. Ridicată în 1359 de Bogdan Vodă, întemeietorul Moldovei, ea a suferit multe atacuri din partea năvălitorilor, fiind necesară refacerea succesivă în 1511 şi, respectiv, 1540, prin osârdia lui Bogdan Vodă şi Petru Rareş, fiii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Pictura exterioară se păstrează încă pe faţada peretelui sudic, înfăţişând scena Judecăţii de Apoi.
În timpul Primului Război Mondial, călugării au plecat voluntari pe front, ca infirmieri, iar chiliile mănăstirii au fost transformate în spital militar, călugării mai vârstnici îngrijindu-i pe răniţii aduşi de pe front.