După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujba celei de a Doua Învieri la Catedrala „Madona Dudu“ din Craiova
Paraclisul mitropolitan „Maica Precista“ - Dudu din Craiova a găzduit duminică, 5 mai, slujba celei de a doua Învieri. Rânduiala liturgică a fost oficiată de IPS Mitropolit Irineu, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. La slujbă au luat parte peste 200 de credincioşi craioveni. Răspunsurile la strană au fost date de membrii Grupului psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ al Catedralei mitropolitane din Craiova. La final, Mitropolitul Olteniei a tâlcuit pericopa evanghelică citită de preoţii slujitori în 12 limbi. În acest context, IPS Irineu a arătat că Dumnezeu a zidit făptura Sa bună, nefiind cu putinţă a gândi că, după căderea în păcat, omul slăbănogit de patimi să fie rezidit de la început, cu toate că înaintea Creatorului său aceasta ar fi fost cu putinţă. Părintele Ceresc a ales însă să-l reaşeze pe cel căzut în demnitatea din care căzuse prin jertfa mântuitoare a Fiului Său, Cuvântul care, „la plinirea vremii“, a luat trup „de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om“. În acelaşi context, analizând episodul învierii lui Lazăr, când Domnul Hristos a lăcrimat pentru prietenul său adormit, Mitropolitul Olteniei a subliniat că această întristare a Mântuitorului nu trebuie înţeleasă în sensul unei slăbiciuni omeneşti, ci ca o plângere a stării de degradare în care se adâncise firea omenească. Astfel, cel ce odinioară în Rai era împodobit cu frumuseţe dumnezeiască, după căderea în păcat se urâţeşte, făcându-se pradă stricăciunii. De aceea, prin Întrupare, Domnul reaşază podoaba hainei Sale celei luminoase asupra omului, împodobind încă o dată lucrul mâinilor Sale - a conchis IPS Irineu.



.jpg)
