În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Slujbă de pomenire a preotului Virgil Musta, la Oraviţa
Sâmbătă, 12 iunie, a avut loc în faţa bisericii cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din Oraviţa o slujbă de pomenire pentru cel ce a fost protopop al Oraviţei în anii 1923-1948, preotul Virgil Musta, slujbă oficiată de Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa membrilor familiei precum şi a judecătorului Horia Musta, fiul protopopului Virgil Musta. Răspunsurile au fost date de corala preoţilor din Protopopiatul Oraviţa, iar la slujbă au asistat toţi preoţii protopiatului. După săvârşirea slujbei de pomenire, la teatrul istoric "Mihai Eminescu" din Oraviţa, primul teatru din România, a avut loc lansarea volumului "Neamul Mustonilor în Banat" de Horia Musta. Manifestarea s-a bucurat de prezenţa tuturor preoţilor din Protopopiatul Oraviţa şi a unui numeros public. Preasfinţitul Episcop Lucian a evidenţiat efortul depus de autor, care, în ciuda vârstei înaintate, a realizat o enciclopedie de cultură şi spiritualitate bănăţeană în care a prezentat o seamă de personalităţi bisericeşti şi laice, care au slujit cu devotament Biserica şi neamul. Corul preoţilor din Protopopiatul Oraviţa a susţinut un recital de cântări religioase, iar corul Episcopiei Caransebeşului a susţinut un recital de cântări închinate poetului naţional Mihai Eminescu. (arhid. C.R.)