Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujbă de pomenire la locul de odihnă al militarilor români din Haguenau
În fiecare an, în apropierea zilei de 8 mai, un grup de enoriaşi ai Parohiei ortodoxe române "Sfântul Ioan Botezătorul" din Strasbourg efectuează vizite de comemorare la cimitirul militar român din Haguenau, situat în apropierea capitalei Alsaciei. Anul acesta, la locul de odihnă al militarilor români din Haguenau, părintele paroh Vasile Iorgulescu a săvârşit o slujbă de pomenire împreună cu un grup de teologi şi studenţi români din Strasbourg.
La sfârşitul slujbei au fost rostite mai multe cuvântări de comemorare. Cei de faţă au fost îndemnaţi la păstrarea şi respectarea memoriei soldaţilor români căzuţi în Alsacia şi Lorena la sfârşitul Primului Război Mondial. Părintele paroh i-a sfătuit pe tineri să vegheze la educaţia copiilor lor în spiritul respectului faţă de memoria înaintaşilor, indiferent de locul unde vor trăi pe viitor. "Cei aproape 2.500 de ostaşi români care îşi dorm somnul de veci în pământul Alsaciei şi Lorenei s-au stins ca prizonieri de război la germani, departe de pământul natal, în chinuri de nedescris, suferind umilinţe, tratamente inumane, privare de hrană şi de orice îngrijire. Familiile lor din România nu au ştiut multă vreme nimic de ei şi i-au aşteptat în zadar să se întoarcă acasă. Francezii care fuseseră martori la calvarul lor le-au îngrijit la început mormintele cu mână de frate. După cele câteva ceremonii omagiale organizate de România în onoarea lor între cele două Războaie Mondiale, eroii aceştia au fost din nou ignoraţi în răstimpul celor 45 de ani de comunism. Acum, la aproape un veac de la sacrificiul lor, a venit rândul nostru, al celor care ne-am statornicit pe aceste meleaguri, să rostim rugăciune neîncetată şi să veghem ca lumina candelei de la căpătâiul lor să nu se mai stingă. Tocmai de aceea, una din preocupările şcolii parohiale din Strasbourg este transmiterea copiilor dragostea faţă de trecut şi faţă de valorile sacre ale poporului nostru. Suntem bucuroşi că elevii români sunt foarte sensibili şi mândri de a fi părtaşi la toate etapele de pregătire a acestor slujbe de pomenire. Prezenţa multora dintre ei aici, alături de părinţii lor, ne umple inima de nădejde", a spus părintele paroh Vasile Iorgulescu. Sprijin din partea Consulatului şi al Ambasadei României la Strabourg În cadrul ceremoniei de comemorare a luat cuvântul şi consulul general Marcel Alexandru, care a felicitat comunitatea pentru iniţiativa de a institui acest moment comemorativ în fiecare an, în sâmbăta cea mai apropiată de 8 mai. De asemenea, i-a încredinţat pe pelerini de proximitatea autorităţilor române faţă de eforturile depuse şi a îndemnat la continuarea vizitelor la cimitirele militare române din Alsacia. În încheierea ceremoniei, consulul Marcel Alexandru şi ambasadorul Stelian Stoian, reprezentantul României pe lângă Consiliul Europei, au depus o coroană de flori la monumentul eroilor români, iar Patrick Kautzmann, trompetistul titular al Asociaţiei vechilor combatanţi "Souvenir Français" a intonat imnurile naţionale ale României şi Franţei şi imnul Europei. Evenimentul a continuat la sala căminului parohial "Saint-Georges", pus la dispoziţie de parohia catolică din Haguenau, printr-un praznic tradiţional românesc oferit de Comitetul parohial la iniţiativa doamnei preotese Iosefina Iorgulescu, cu sprijinul Consulatului şi al Ambasadei României la Strabourg.