Cu prilejul hramului de toamnă, sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a îmbrăcat haine de sărbătoare. Evenimentele religioase au culminat astăzi cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Pomenirea voievodului Ieremia Movilă la Mănăstirea Sucevița
La Mănăstirea Sucevița, ctitorie a domnitorilor Ieremia și Simion Movilă, a fost săvârșit sâmbătă, 10 iulie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, un Trisaghion la împlinirea a 415 ani de la trecerea la cele veșnice a voievodului Ieremia Movilă. La slujba de pomenire au participat din partea Centrului eparhial Suceava părintele Constantin Oprea, consilier cultural, părintele protosinghel Alexandru Moroşan, director al Departamentului farmaceutic Arimateea, părintele arhidiacon Vasile M. Demciuc, consilier al Sectorului monumente, patrimoniu și arhitectură bisericească, iar din partea Mănăstirii Sucevița, stavrofora Mihaela Cozmei, stareța mănăstirii, alături de maici și credincioși.
La sfârșitul Trisaghionului, părintele arhidiacon Vasile M. Demciuc a prezentat pe scurt câteva aspecte din istoria Moldovei sfârșitului de veac 16 și începutului de veac 17, accentuând ceea ce a însemnat domnia lui Ieremia Movilă, o domnie între manierism și prim baroc post-bizantin între Polonia și Stambul, cum a denumit-o Sfinția Sa.
Un loc aparte în cuvântul său a fost acordat moştenirii Movileştilor, o parte aflându-se în muzeul Mănăstirii Sucevița și o alta în Polonia.



.jpg)
