În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Slujbă de pomenire pentru romii trecuți la Domnul în robie, lagăre și deportări
Cu ocazia împlinirii a 166 de ani de la abolirea robiei în Țara Românească de către domnitorul Barbu Știrbei, la mănăstirea ilfoveană Pasărea a fost săvârșită duminică, 20 februarie, o slujbă de pomenire pentru romii adormiți în Domnul în robie, în lagăre și deportări. La eveniment au participat personalități rome, oameni de cultură, precum și reprezentanți ai mai multor misiuni diplomatice în țara noastră.
Slujba de pomenire, săvârșită în limbile română și romani, a fost oficiată după Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți și diaconi, între care și slujitori de etnie romă sau care își desfășoară activitatea pastoral-misionară în parohii unde există comunități importante de romi, a transmis TRINITAS TV.
Părintele Daniel Gangă de la parohia ilfoveană Sintești, care a avut protia în cadrul slujbei Parastasului, el însuși de etnie romă, a apreciat că această slujbă de pomenire, care marchează aniversarea abolirii robiei, este un pas important pentru conviețuirea dintre români și romi. „Pentru comunitatea romă din România, această slujbă de pomenire este foarte importantă deoarece, pe de o parte, este o recunoaștere a faptului că Biserica Ortodoxă Română ne privește ca pe fiii legitimi, fii care privesc către Biserică ca și spre mama lor, iar pe de altă parte poate fi un început de a crea noi modalități de întâlnire. În momentul de față sunt multe spații în care se înregistrează ciocniri între români și romi. Biserica este prin excelență spațiul în care oamenii se întâlnesc și au același gând, aceeași credință. Este un prim pas să ne întâlnim în biserică și poate, în timp, vom reuși să ne privim ca oameni și în afara bisericii”, a declarat pentru TRINITAS TV părintele Daniel Gangă.
De asemenea, Ciprian Necula, coordonator în cadrul platformei civice Aresel, care luptă pentru „combaterea rasismului și a inegalităților sociale, politice și economice dintre romi și restul populației”, a apreciat evenimentul comemorativ ca pe un moment istoric și a mulțumit celor care s-au implicat pentru organizarea acestuia: „Este un moment istoric pentru că este o schimbare pe care o așteptăm de mult. Cred că a ne ruga împreună pentru sufletele celor care au fost sclavi în acea perioadă este un pas înainte. Este pentru prima dată în istoria României când avem un astfel de eveniment și mulțumesc pe această cale Patriarhiei Române, preoților care au slujit și stareței Mănăstirii Pasărea, care ne-a ajutat foarte mult”.
La invitația platformei civice Aresel, la slujba de pomenire au participat personalități de etnie romă și reprezentanți ai misiunilor diplomatice străine în România: Therese Hyden, ambasadorul Regatului Suediei; Laurence Auer, ambasadorul Republicii Franceze; Peer Gebauer, ambasadorul Republicii Federale Germania; Andrew James Noble, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România; Siri Beate Barry, ambasadorul Regatului Norvegiei.
La final, participanții au vizitat muzeul așezământului monahal, unde maica stareță, stavrofora Mihaela Costache, le-a vorbit despre istoricul și activitatea mănăstirii ilfovene.