Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujbă de sfinţire la Spitalul Judeţean Sibiu
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a participat luni, 6 aprilie, la inaugurarea lucrărilor de modernizare a Maternităţii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sibiu, precum şi a secţiilor de neurochirurgie şi fizioterapie.
IPS Mitropolit Laurenţiu a oficiat o slujbă de binecuvântare şi de sfinţire a spaţiilor medicale, iar în soborul de preoţi s-au aflat protopopul de Sibiu, Ioan Coşa, preotul de la biserica spitalului sibian, părintele Nicolae Laţchescu şi alţi slujitor ai sfintelor altare. La inaugurarea lucrărilor a fost prezent secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Iulian Chiriac, prefectul Sibiului, Ovidiu Sitterli, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, managerul spitalului, dr. Vasile Spinean, precum şi alţi oaspeţi, medici şi autorităţi locale.
„Pentru toţi sibienii şi pentru toţi oamenii aflaţi în suferinţă este o mare bucurie că spitalul nostru s-a înnoit cu o maternitate modernă şi cu două secţii renovate. Toate sunt foarte importante, iar maternitatea oferă siguranţă, garanţie şi asistenţă persoanelor care acceptă darul lui Dumnezeu şi doresc să aducă prunci pe lume“, a spus ierarhul.
După tăierea panglicii, oaspeţii au vizitat spaţiile modernizate ale Blocului Materno-Infantil, lucrările fiind realizate cu fonduri de la Banca Mondială şi de la Banca Europenă de Investiţii. Maternitatea sibiană a devenit astfel una dintre cele mai moderne din Transilvania, cu o capacitate de 90 de paturi, şase săli de naştere, trei săli de operaţii, trei saloane ATI neonatologie, trei săli pentru prematuri, patru saloane de Terapie Intensivă pentru femei, trei săli de mese, cabinete pentru medici, birouri, grupuri sanitare şi spaţii auxiliare.
Oaspeţii au vizitat şi spaţiile modernizate ale secţiei de Fizioterapie I, unde finanţarea a fost asigurată de Consiliul Judeţean Sibiu. Nu în ultimul rând, Blocul Operator al Secţiei Clinice de Neurochirugie a intrat complet în circuitul funcţional, fiind modernizat şi dotat cu aparatură medicală de ultimă generaţie, prin finanţare de la Consiliul Judeţean. Evenimentul s-a încheiat cu o conferinţă de presă, prin care oficialităţile au oferit detalii asupra proiectelor de modernizare a unităţilor medicale din Sibiu.