În ziua de sâmbătă, 20 iunie 2026, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chişinău, Republica Moldova, s‑a întrunit Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, la care, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și locțiitor de Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei, au participat: PS Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, şi PS Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, în vederea desemnării, prin consultare deschisă urmată de vot secret, a doi candidaţi pentru slujirea de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al plaiurilor.
Slujba Prohodului Adormirii Maicii Domnului
În ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, în toate bisericile parohiale şi de mănăstire se oficiază slujba Prohodului Maicii Domnului. Această slujbă este aşezată de Biserică după modelul Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos din Vinerea Sfintelor Patimi. La fel, şi în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, în mijlocul bisericii, la slujba Vecerniei sau a Privegherii, se scoate în mijlocul sfântului lăcaş epitaful pe care este reprezentată icoana Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. "La momentul potrivit, în cadrul slujbei Vecerniei sau Privegherii, va începe slujba Prohodului Adormirii Maicii Domnului. În cadrul acestei slujbe, alcătuită din trei stări, preoţii vor sta în jurul sfântului epitaf. Toate cântările sunt de bucurie, pentru că Maica Domnului s-a bucurat atunci când i s-a vestit mutarea la ceruri de către Arhanghelul Gavriil. Odată cu Adormirea Maicii Domnului, Născătoarea de Dumnezeu devine Maica noastră care se roagă pentru toată Biserica. Cântarea Acatistului spune: "Bucură-te cea plină de dar, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!". Aşteptăm cu bucurie momentul săvârşirii slujbei Prohodului Maicii Domnului, când credincioşii vor participa cu evlavie ţinând lumânări aprinse în mâini. Oamenii vor trece pe sub sfântul epitaf, aceasta însemnând procesiunea de intrare în mormântul Maicii Domnului, aşa cum ar fi un pelerinaj la Grădina Ghetsimani", a spus pr. prof. Vasile Păvăleanu de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ. La finalul slujbei Prohodului Maicii Domnului, în jurul sfintelor biserici se va organiza o procesiune cu sfântul epitaf, prapuri, cruci şi felinare, în glasul clopotelor şi al toacei. (C. Ciofu)



.jpg)
