Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujba Sfântului Ioan Botezătorul
Catedrala patriarhală din Capitală a fost ieri plină de credincioşi care au venit la slujbă de sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul. Aici, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, rostind şi un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat personalitatea Sfântului Ioan Botezătorul.
Preasfinţia Sa a arătat că Sfântul Ioan este împlinirea proorociei ce spune "glasul celui ce strigă în pustie: pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui". De asemenea, şi modul în care s-a petrecut naşterea sa a fost una minunată, vestită fiind de Arhanghelul Gavriil. Întreaga sa viaţă a fost una deosebită, după moartea părinţilor săi retrăgându-se în pustia Iordanului, de unde a şi început activitatea sa. El ducea o viaţă extrem de aspră, mâncând lăcuste şi miere sălbatică, fiind îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă şi mijlocul îl avea încins cu o curea din piele. "În interpretarea Sfinţilor Părinţi, hainele au un simbolism cu totul duhovnicesc. Cămila era socotită deodată un animal curat pentru că rumega, dar şi necurat pentru că avea copitele despicate. Şi lucrul acesta arată că Sfântul Ioan a chemat la pocăinţă şi a făcut cunoscut pe Iisus atât evreilor, poporul ales, cât şi păgânilor, cei care erau consideraţi în vremea aceea ca necuraţi. Iar faptul că avea mijlocul încins arată că Sfântul Ioan, prin viaţa sa aspră, era stăpân peste pornirile sale omeneşti. Iar cureaua din pielea unui animal mort arată că Sfântul Ioan, prin viaţa lui aspră, prin rugăciune şi post, a omorât patimile trupului", a arătat Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul. În pustiu, a arătat Preasfinţia Sa, au venit toţi cei din Ierusalim şi toţi locuitorii din jurul Iordanului. Aceasta arată că predica, dar mai ales viaţa Sfântului Ioan au fost o provocare pentru contemporanii săi şi un semnal de alarmă pentru îndreptarea vieţii. De aceea, locuitorii Ierusalimului şi cei din Iudeea au întrebat pe Sfântul Ioan ce să facă, acesta învăţându-i să facă fapte vrednice de pocăinţă, iar cele mai importante erau cunoaşterea lui Mesia cel prezis de profeţi şi faptele iubirii sau ale milosteniei. De asemenea, Preasfinţia Sa a arătat că Sfântul Ioan Botezătorul nu s-a sfiit să ocărască pe tetrarhul Galileii, Irod, pentru nelegiuirea sa de a lua de nevastă pe Irodiada, soţia fratelui său, Filip, care era în viaţă. "Sfântul Ioan este considerat modelul ideal al vieţuirii creştine, al celor care părăsind lumea se îndreaptă în locuri pustii pentru a-şi dedica viaţa slujirii lui Dumnezeu şi progresului lor duhovnicesc. De aceea, Sfântul Ioan s-a bucurat de un deosebit prestigiu", a arătat în cuvântul rostit Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul.