Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujbe arhiereşti în Iaşi, Botoşani şi Piatra Neamţ în zilele de Crăciun
Credincioşii din cele trei reşedinţe de judeţ ale Arhiepiscopiei Iaşilor au avut prilejul în zilele praznicului Naşterii Domnului să participe la Sfânta Liturghie oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan. În prima zi de Crăciun, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iaşi, iar în Duminica după Naşterea Domnului a slujit în Biserica "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Botoşani. De sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ştefan s-a aflat în mijlocul pietrenilor.
Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în prima zi de Crăciun la Catedrala mitropolitană din Iaşi. Cu acest prilej, a dat citire, după rostirea Sfintei Evanghelii, scrisorii pastorale a Înalt Preasfinţiei Sale adresată păstoriţilor la sărbătoarea Naşterii Domnului. La final, IPS Teofan a remarcat faptul că în zilele de Crăciun se actualizează "clipa Naşterii Domnului". "Dumnezeu a binevoit să trimită pe Fiul Său în lume, iar prin puterea Sfântului Duh ne-a readus la viaţă, la bucurie şi nădejde. Să ne ajute Dumnezeu ca sufletul nostru să devină peşteră, palat împărătesc, loc pentru Pruncul Iisus. Sfinţii Părinţi ne arată că scopul nostru este viaţa în Hristos, dobândirea Sfântului Duh şi slăvirea lui Dumnezeu. Omul poate să-L aibă pe Hristos în sufletul său, după cum spunea Sfântul Siluan de la Sfântul Munte Athos, prin ascultare, prin îngăduinţă, prin nejudecata aproapelui. Prin toate acestea Dumnezeu îşi găseşte sălaş în noi", a explicat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În oraşul cu "sfinte tradiţii româneşti şi creştineşti" Duminică, în a doua zi de Crăciun, Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a slujit în Biserica "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Botoşani. Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit Teofan şi-a exprimat bucuria de a se revedea cu credincioşii din Botoşani. Prezenţa Înalt Preasfinţiei Sale în cea de-a doua zi de Crăciun a fost înţeleasă ca expresie a dragostei şi respectului pe care le poartă faţă de enoriaşii din aceste ţinuturi. În predica din cadrul slujbei, IPS Teofan a arătat semnificaţiile sărbătorii Naşterii Domnului, evidenţiind viaţa şi activitatea Sfântului Nicodim de la Tismana, întemeietorul monahismului din Oltenia, pe care Biserica l-a pomenit pe 26 decembrie. Părintele Lucian Leonte, protoiereul Protopopiatului Botoşani, a precizat că praznicul Naşterii Domnului este o sărbătoare a familiei. "Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan este Părintele duhovnicesc al întregii Mitropolii. Aşa se explică de ce a venit la Botoşani pentru a sluji Sfânta Liturghie", a spus pr. Lucian Leonte. Părintele paroh Grigore Diaconu a mulţumit pentru prezenţă Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei care a venit din nou la Botoşani, "oraş cu vechi şi sfinte tradiţii româneşti şi creştineşti", aşa cum îi plăcea să spună vrednicului de pomenire patriarh Teoctist. "Venirea Părintelui Mitropolit la Botoşani este nu doar o onoare, ci o bucurie şi o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Prezenţa Înalt Preasfinţiei Voastre ne îndeamnă să păstrăm credinţa autentică şi să desfăşurăm activităţi bogate din punct de vedere pastoral-misionar", s-a exprimat pr. Grigore Diaconu. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Botoşani, care a susţinut şi un mini-concert de colinde. Despre "virtutea dragostei şi a iertării" la Piatra Neamţ În a treia zi de Crăciun, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, înconjurat de un sobor de zece preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" - Gară din Piatra Neamţ. După cum ne-a relatat pr. Dumitru Ailincăi, protoiereul Protopopiatului Piatra Neamţ, la slujbă au participat peste 700 de credincioşi din municipiul Piatra Neamţ. "La sfârşitul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Mitropolit a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a subliniat cu precădere virtutea dragostei şi a iertării inspirată de primul martir al Bisericii, Sfântul Arhidiacon Ştefan. În acelaşi timp, Arhipăstorul nostru a făcut aprecieri în ceea ce priveşte efortul de finalizare a construcţiei Bisericii "Pogorârea Sfântului Duh" - Gară din Piatra Neamţ", a declarat pr. Dumitru Ailincăi. Părintele paroh Gheorghe Mocanu a primit rangul de iconom stavrofor.