În Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameşului şi a Fariseului), care a fost şi prima duminică a perioadei Triodului, credincioşii au pornit pe drumul duhovnicesc către Sfintele Pătimiri şi Învierea Domnului Iisus Hristos.
Credincioşii din oraşul Miercurea Sibiului au participat în număr mare la slujba de binecuvântare a primei etape a lucrărilor de renovare şi înfrumuseţare a Bisericii „Sfântul Prooroc Ilie“. O adevărată catedrală a oraşului din partea de vest a judeţului Sibiu, Biserica „Sfântul Ilie“ a fost reparată şi pregătită pentru pictura interioară, ultima etapă din aceste lucrări de înfrumuseţare. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, între care protopopul de Sălişte, Ioan Ciocan, cei doi slujitori ai Domnului din Miercurea Sibiului şi alţi preoţi din împrejurimi. Ierarhul a stropit cu apă sfinţită lucrările efectuate la exterior şi în interior, iar apoi a oficiat Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi de la Catedrala mitropolitană din Sibiu, iar corul de femei al bisericii vechi din Miercurea Sibiului a cântat pricesne. Mulţi dintre credincioşii prezenţi la eveniment au îmbrăcat costumul popular specific acestei zone, iar la Sfânta Liturghie s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.
„Nu avem dreptul să judecăm pe alţii“
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia din Duminica Vameşului şi a Fariseului, prezentând apoi drumul duhovnicesc pe care îl începem în perioada Triodului, până la Sfintele Pătimiri şi Învierea Domnului. Exemplul biblic oferit de prima duminică din Triod trebuie să fie un fundament al vieţii duhovniceşti pentru fiecare credincios, a subliniat ierarhul.
„De foarte multe ori şi noi suntem tentaţi asemenea fariseului să cădem în capcana de a ne mândri în rugăciunea noastră şi să judecăm pe cei din jurul nostru. Noi nu avem dreptul să judecăm pe alţii, ci doar pe noi înşine, raportându-ne la Modelul desăvârşit, Iisus Hristos. Numai dacă ne raportăm la Mântuitorul nostru şi la Sfinţii Săi, conştiinţa noastră ne judecă aşa cum se cuvine. Avem astfel şansa de a ne schimba, de a ne transforma şi de a lăsa binecuvântarea lui Dumnezeu să ne bucure sufletul“, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.
La finalul Sfintei Liturghii, parohul de la Biserica „Sfântul Ilie“ din Miercurea Sibiului, Ioan Brădilă a fost hirotesit iconom stavrofor, ca recunoştinţă şi apreciere pentru activitatea pastoral-misionară din cei peste 20 de ani de slujire. Consiliul şi Adunarea parohiale, primarul oraşului, Ioan Troancă, şi Consiliul local, precum şi mai mulţi binefăcători au primit din partea ierarhului mai multe acte de cinstire, apoi i-a felicitat pe toţi credincioşii pentru implicare activă la finalizarea lucrărilor de renovare a bisericii şi pentru zidirea noii biserici din localitate, lăcaş de cult care îmbracă în prezent haina picturii.
Pr. Ioan Brădilă i-a mulţumit ierarhului pentru vizită şi i-a oferit o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos, apoi a mulţumit tuturor donatorilor şi a amintit toate lucrările efectuate în ultimii ani.
„Biserica noastră a fost zidită la 1863, iar în 1911 a fost sfinţită. Lucrărilor efectuate în trecut, noi le-am adăugat acum eforturile noastre de a renova lăcaşul de cult. Am schimbat acoperişul, drenajul apelor pluviale, refacerea turnului, schimbarea podelelor şi multe altele. Şcoala confesională aflată în apropiere şi care ne aparţine acum a fost renovată, alături de cimitir şi aleile din incintă“, a spus pr. Ioan Brădilă. Ierarhul a vizitat apoi şi cealaltă biserică din oraş, unde se lucrează la pictură.
Sărbătoare la Dej
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" din Parohia Dej I.
Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte: protopopul de Dej, Teofil Herineanu, şi parohul Gavril Chirilă. Au participat la slujba arhierească şi mulţime de credincioşi din localitatea Dej şi din satele vecine, alături de autorităţi locale.
În cadrul cuvântului de învăţătură, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei le-a vorbit credincioşilor despre perioada Triodului ca perioadă prielnică pentru pocăinţă şi smerenie, ca în cazul vameşului din pericopa evanghelică citită la Sfânta Liturghie.
„Perioada Triodului în care am intrat ni-L prezintă pe Mântuitorul Iisus Hristos ca mare preot, Cel ce vine să se jertfească pentru noi şi pentru a noastră mântuire. În această perioadă noi ne pregătim cât putem, ne primenim sufletul şi încercăm să facem un pas mai aproape de Dumnezeu. În perioada Triodului, duminică de duminică, pericopele evanghelice pe care le ascultăm ne îndeamnă la mai multă pocăinţă, la mai multă smerenie, la îndreptarea vieţii noastre, a fiecăruia, pentru că, după cum reiese din pericopa evanghelică citită astăzi, vameşul conştient de păcătoşenia lui a plecat acasă mult mai folosit decât fariseul care credea că este perfect“.
La finalul slujbei, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a oferit distincţia „Crucea Transilvană“ protopopului de Dej, Teofil Herineanu, şi primarului municipiului Dej, Morar Costan, pentru contribuţia adusă în ridicarea noului sediu al Protopopiatului Dej şi a mai multor lăcaşuri de cult din oraş. Au fost oferite, cu acest prilej, şi diplome de aleasă cinstire celor care s-au implicat în edificarea unor lăcaşuri de rugăciune şi în sprijinirea activităţilor bisericii.
Biserica Parohiei Dej I a fost construită între 1900-1902, iar la 25 septembrie 1927 a fost sfinţită de episcopul Nicolae Ivan. Între 1990-1995 biserica a fost extinsă şi au fost executate o serie de lucrări de reparaţii şi renovare. Pe 24 septembrie 1995, după ce biserica a fost înfrumuseţată cu pictură bisericească, ea a fost resfinţită de către vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu.
Liturghie arhierească la Oradea-Podgoria
Comunitatea dreptmăritoare din cartierul orădean Podgoria s-a bucurat de vizita pastorală a Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, care a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“, în sobor de preoţi şi diaconi. După citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, ierarhul a tâlcuit înţelesurile duhovniceşti bogate ce se desprind din textul acesteia, ce prezintă pilda Vameşului şi a Fariseului.
„În această Duminică specială, în care auzim pilda Vameşului şi a Fariseului, ce este o adevărară poveste a vieţii noastre, pentru că ea ne vorbeşte, răspicat, despre moarte şi viaţă, începem urcuşul duhovnicesc, călătoria spre locul inimii noastre, până la marea sărbătoare a Învierii Domnului. Din cele două tipuri umane prezentate în pildă, care, ei înşişi, au călătorit spre templu, urcând la templu să se roage, unul era mulţumit de el însuşi, autosuficient, fariseul, iar celălalt se afla în stare de pocăinţă, vameşul“, a arătat PS Episcop Sofronie.
„Fariseul autosuficient a încetat, de fapt, să se mai roage şi, prin aceasta, a murit sufleteşte. Cum să mai urce în templul slavei lui Dumnezeu când lui îi ajungea tot ceea ce avea şi era satisfăcut cu propria lui stare, neînţelegând că, de fapt, a venit să se întâlnească cu focul cel nestins al Rugului Aprins, cu focul cel duhovnicesc al Duhului Sfânt, Care mistuie toate păcatele şi îl purifică pe om, ajutându-l să ajungă, prin măsura smereniei şi a pocăinţei, la întâlnirea cu Dumnezeul Cel Viu. Celălalt, vameşul, a urcat la templu smerindu-se pe sine, bătându-şi pieptul, locul în care se află inima, şi se ruga în adâncul inimii sale, prin cuvinte pline de umilinţă, de smerenie, de pocăinţă: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!“, a adăugat ierarhul.
Astfel, „orice întâlnire cu Dumnezeu înseamnă viaţă, pe când orice măsură a autosuficienţei umane înseamnă moarte“, a subliniat PS Sofronie, arătând că „Dumnezeu ne-a creat nu pentru a ne fi suficienţi nouă înşine, ci ca să stea în veşnicie, pururea, în dialog de iubire cu noi, iar noi oamenii, căzuţi şi păcătoşi, nu putem sta în dialog de iubire cu Dumnezeu dacă nu avem acest duh de pocăinţă, de umilinţă şi smerenie, în adâncul inimii noastre, locul cel duhovnicesc şi privilegiat al rugăciunii, unde sunt arşi spinii tuturor păcatelor, locul în care omul cel lăuntric se întâlneşte, prin rugăciune, cu Creatorul şi Mântuitorul său“.
A urmat hirotonia în treapta diaconiei a tânărului teolog Florin Alin Mesaroş, ca diacon misionar pentru Protopopiatul Beiuş, pe seama bisericii cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh“ din Parohia Ceica.
Cartierul Podgoria este situat pe albia râului Crişul Repede, la marginea estică a Oradiei. De viaţa duhovnicească a credincioşilor de aici s-a ocupat, până în 2004, pr. Nicolae Robotin de la Parohia Oşorhei. Cele 100 de familii care alcătuiesc comunitatea ortodoxă şi-au manifestat dorinţa de a avea propriul lăcaş de cult, iar pe 19 august 2003 s-a pus piatra de temelie pentru noua biserică, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“. La demisol s-a amenajat un paraclis pentru a se săvârşi sfintele slujbe. În 2004, pr. Vasile Ovidiu Ungur a fost numit pe seama acestei biserici, care era la acea vreme filie a Parohiei Oşorhei, începându-se demersurile administrative pentru înfiinţarea noii parohii. Pr. Vasile Ovidiu Ungur a continuat lucrările de construcţie, iar în prezent biserica este ridicată, acoperită cu tablă zincată, tencuită în exterior în terasit şi praf de marmură. Pe 26 noiembrie 2006 s-a oficiat prima Liturghie în biserica propriu-zisă. S-a amenajat în jurul bisericii o parcare şi un părculeţ cu flori împrejmuit cu un gard de fier forjat. În interiorul sfântului locaş a fost montat un iconostas din lemn de stejar sculptat şi mobilier bisericesc, a fost instalat un sistem de încălzire centrală, o sonorizare modernă, clopote, biserica fiind înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe. Prin purtarea de grijă a PS Episcop Sofronie, în prezent lucrările au ajuns la pictarea interiorului bisericii, în stil neobizantin, ce este finalizată în proporţie de 90%.
Slujbă cu doi ierarhi, la Zalău
Ziua de duminică a fost o zi cu însemnătate specială pentru slujitorii altarului şi credincioşii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ din Zalău, care au avut bucuria de a-i avea în mijlocul lor pe Preasfinţitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord şi pe Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului. Prezenţa celor doi ierarhi a fost întâmpinată cu multă dragoste de credincioşii prezenţi în număr mare la Sfânta Liturghie. Din sobor au mai făcut parte părinţii de la Centrul eparhial al Episcopiei Sălajului şi părinţii slujitori ai Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din Zalău.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de PS Episcop Macarie, care a explicat pericopa evanghelică în care este prezentată pilda Vameşului şi a Fariseului. La rândul său, PS Episcop Petroniu a mulţumit PS Macarie pentru împreuna slujire şi a felicitat pe părintele vicar Vasile Rus pentru toate realizările sale, urându-i totodată ani îndelungaţi, întrucât pe 12 februarie împlineşte vârsta de 58 de ani. În încheiere, pr. Vasile Rus a mulţumit celor doi ierarhi şi le-a oferit câte o icoană.
Liturghie arhierească la Rapolţel
Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în filia Rapolţel a Parohiei Rapoltu Mare, Protopopiatul Orăştie.
Cu această ocazie, ierarhul a binecuvântat lucrările ce s-au făcut la biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din localitatea Rapolţel, judeţul Hunedoara.
În cuvântul de învăţătura, PS Episcop Gurie a vorbit credincioşilor despre importanţa bisericii în viaţa omului.
„Biserica este locul unde, Liturghie de Liturghie, Hristos se jertfeşte pe masa Sfântului Altar pentru fiecare dintre noi“, a subliniat ierarhul, care, apoi, a făcut apel la evanghelia duminicii şi a îndemnat pe credincioşi să ia aminte la rugăciunea smerită a vameşului, amintind că „smerenia este cheia care deschide împărăţia cerului, iar mândria este începutul păcatului şi a căderii de pe cărarea ce duce la Hristos“. La finalul Sfintei Liturghii, PS Episcop Gurie a ridicat în treapta de iconom pe parohul Darius Ştefănescu, oferind totodată gramate de mulţumire tuturor celor care s-au implicat în restaurarea sfântului lăcaş.
Slujire în Parohia Ciosa
Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Parohia Ciosa, Protopopiatul Bistriţa. Ierarhul a fost înconjurat de un mare sobor de preoţi şi diaconi din care a făcut parte şi protopopul de Bistriţa, Alexandru Vidican. Au participat la slujbă şi monahi, stareţi şi stareţe de la mănăstirile din apropiere, credincioşi din satele învecinate, oficialităţi judeţene şi locale.
Preasfinţitul Episcop Vasile Someşanul a vorbit despre perioada Triodului ca despre o perioadă în care suntem chemaţi să intensificăm rugăciunea, milostenia şi faptele bune.
„În perioada Triodului în care am intrat de astăzi, timp de 10 săptămâni ne este dat să ne sporim trezvia minţii şi ostenelile duhovniceşti, pentru a ne ruga mai mult, pentru a ne strădui să ne înfrânăm de la tot ceea ce este potrivnic poruncilor lui Dumnezeu şi în acelaşi timp pentru a spori milostenia şi faptele bune, fapte care ne ajută să trăim demn, cinstit şi frumos în viaţa noastră pământească şi să sporim puterea credinţei lucrătoare“, a spus PS Vasile Someşanul.
La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârşită şi slujba de Parastas la şase săptămâni pentru cântăreţul bisericii, Dumitru Şut, ce a trecut la cele veşnice.
Biserica Parohiei Ciosa a fost ridicată în jurul anului 1934, prin contribuţia credincioşilor din zonă. În timp, locaşul de rugăciune a suferit ample lucrări de reparaţii, a precizat parohul Liviu Tomoroga. Cele mai ample au avut loc în 2002, prin grija pr. Gavril Horţ, duhovnicul Mănăstirii Piatra Fântânele. Au urmat alte lucrări de reabilitare între 2009-2010, apoi lăcaşul de rugăciune a fost resfinţit de PS Episcop Vasile Someşanul.
Slujbe în Protopopiatul Oaş
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie şi a predicat în Catedrala nouă din Negreşti Oaş. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit pe diaconul Adrian Petretchi întru preot, pe seama credincioşilor din nou înfiinţata Parohie Bixad-Trip, Protopopiatul Oaş şi întru diacon pe teologul Horaţiu Vasile Surani.
Apoi, PS Iustin Sigheteanul a săvârşit slujba punerii pietrei de temelie pentru biserica cu hramurile „Sfântul Prooroc Ilie“ şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din nou înfiinţata Parohie Bixad-Trip, Protopopiatul Oaş. (Pr. Cristian Rus, arhid. Adrian Onica, diac. Sergiu Nicolae Succurro, Ştefan Mărculeţ, Andreea Pâgleşan)