În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Slujbe speciale de praznicul Naşterii Domnului
Naşterea Domnului este prăznuită anul acesta duminică, astfel că în tipicul slujbelor care se săvârşesc fie în Ajun, fie în ziua sărbătorii intervin anumite modificări care ţin de rânduiala liturgică stabilită de Sfinţii Părinţi. Părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, ne-a vorbit despre aceste modificări.
Vinerea dinaintea Naşterii Domnului este o zi specială de pregătire, în care creştinii postesc mai aspru, de aceea astăzi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie, fiind denumită şi zi aliturgică. "Conform rânduielii care stabileşte că în anul în care Ajunul Crăciunului cade sâmbăta sau duminica şi vinerea dinaintea praznicului devine zi aliturgică, astăzi nu se oficiază Sfânta Liturghie, ci se săvârşeşte slujba Ceasurilor împărăteşti. În vechime, Ceasurile împărăteşti erau citite de împăratul Bizanţului, care cobora din palatul imperial şi venea la Catedrala Patriarhiei Ecumenice în ajunul marilor praznice, cum ar fi Naşterea Domnului, Boboteaza şi Sfintele Paşti", ne-a spus arhim. Timotei Aioanei. Sâmbătă va fi săvârşită în Catedrala patriarhală Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. "O altă rânduială specială este săvârşirea în Ajunul praznicului a Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur, urmând ca în ziua praznicului să fie oficiată Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Dacă praznicul Naşterii Domnului ar fi căzut în zilele de rând, de luni până vineri, în Ajun se săvârşea Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare", ne-a mai explicat părintele arhimandrit. În Ajun, slujitorii Catedralei patriarhale purtând în procesiune icoana praznicului şi cântând troparul "Naşterea ta Hristoase, Dumnezeul nostru" vor vesti Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, bucuria Naşterii Domnului în Reşedinţa patriarhală. "Acesta este un obicei străvechi, care înseamnă binecuvântarea lui Dumnezeu peste toate casele unde se află creştini care aşteaptă cu îndelungi pregătiri, cu post, cu rugăciune, cu bucurie şi speranţă această mare sărbătoare a Naşterii Domnului. Întotdeauna, oricât ar fi fost de răsfirate parohiile, preoţii de la ţară au mers cu Ajunul şi au dus bucuria Naşterii Domnului vestind credincioşilor sărbătoarea care se apropie", ne-a explicat arhim. Timotei Aioanei. Tot în Ajunul Crăciunului se va săvârşi în Catedrala patriarhală slujba Vecerniei unită cu Litia. "În ziua praznicului Naşterii Domnului, duminică dimineaţa se va săvârşi în Catedrala patriarhală slujba Miezonopticii şi a Utreniei. Liturghia Sfântului Vasile cel Mare va fi săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de slujitori", ne-a spus părintele arhim. Timotei Aioanei. Luni şi marţi, va fi programul liturgic obişnuit, săvârşindu-se în fiecare zi Sfânta Liturghie.