Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujbele de Paşti la catedrala din Sibiu
În noaptea Învierii, sibienii au primit Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim la Catedrala mitropolitană din oraş şi au participat la slujba de Înviere şi Sfânta Liturghie, oficiate de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, şi un sobor de preoţi şi diaconi. Slujba Vecerniei din Duminica Paştilor, cunoscută ca a doua Înviere, a fost urmată de tradiţionalul Marş al Învierii, la care au luat parte toţii preoţii din Sibiu şi credincioşi din parohiile oraşului. În a doua zi de Paşti, IPS Laurenţiu a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica "Sf. Gheorghe" din Braşov.
Mii de credincioşi au venit la miezul nopţii la Catedrala mitropolitană din Sibiu să ia parte la slujbele religioase închinate Învierii Domnului, minunea cea mare a creştinătăţii vestită de două milenii în lumea întreagă prin preoţi şi credincioşi. Într-o atmosferă duhovnicească deosebită, credincioşii au primit Sfânta Lumină, au cântat "Hristos a Înviat" alături de preoţi şi au dus în casele lor bucuria duhovnicească unică simţită la această mare sărbătoare. Slujba Învierii a fost oficiată pe o scenă amenajată în faţa catedralei şi a fost precedată de procesiunea în jurul lăcaşului de cult, ca un simbol actual şi dinamic al vestirii Învierii lui Hristos. Soborul de preoţi slujitori la catedrala din Sibiu a fost întregit de profesori de la Facultatea de Teologie "Andrei Şaguna" din cetatea transilvană, sporind astfel solemnitatea slujbei. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul "Timotei Popovici" al Catedralei mitropolitane, iar impresionantul sobor de preoţi şi diaconi a cântat din Sfântul Altar, la momentele rânduite de la Canonul Învierii, imne specifice perioadei pascale. La slujba de Înviere şi la Sfânta Liturghie au fost prezente şi autorităţi locale, reprezentanţi ai Guvernului României, amintind aici pe prefectul judeţului Sibiu, Horaţiu Răcuciu. Scrisoarea pastorală Noaptea de Înviere din acest an a reprezentat un moment deosebit pentru teologul Andrei Afloroaie, care a fost hirotonit diacon în cadrul Sfintei Liturghii. Mulţi credincioşi care au participat la Sfânta Liturghie din noaptea Învierii s-au împărtăşit la momentul potrivit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu a citit scrisoarea pastorală adresată de Paşti clerului şi credincioşilor din Arhiepiscopia Sibiului, prin care ierarhul a meditat asupra înţelesurilor duhovniceşti ale Învierii Domnului, a subliniat măreţia sărbătorii şi roadele revărsate asupra întregii omeniri şi a transmis tuturor mesajele de felicitare la acest praznic unic în viaţa creştinilor. IPS Laurenţiu a sfinţit, apoi, pâinea şi vinul aduse la biserică şi cunoscute credincioşilor sub denumirea de "paşti". Credincioşii care au rămas în biserică până la final au avut posibilitatea să primească şi să guste aceste ofrande. Arătările după Înviere Praznicul Învierii Domnului a continuat la Catedrala mitropolitană din Sibiu cu slujba Vecerniei, "a doua Înviere", la care au participat toţi preoţii de la bisericile din oraş, iar catedrala a fost plină de credincioşii veniţi cu lumânări în mână, cu icoana Învierii şi cu praporii parohiilor sibiene. Evanghelia de la această slujbă a fost citită în 12 limbi. Alături de IPS Mitropolit Laurenţiu s-a aflat şi Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. La finalul slujbei, IPS Mitropolit Laurenţiu s-a adresat tuturor celor prezenţi şi a mulţumit preoţilor şi credincioşilor care au răspuns invitaţiei de a se alătura soborului rugător, a desprins câteva învăţături din Evanghelia citită şi s-a referit la arătările Mântuitorului după Înviere. "Evanghelia care s-a citit în 12 limbi exprimă faptul că nu există popor, că nu există naţiune şi limbă sacră, ci toţi sunt cuprinşi în firea omenească a Mântuitorului Iisus Hristos, răstignită pe Cruce, moartă, înviată şi transfigurată. În această săptămână, Mântuitorul se arată întâi ucenicilor fără Toma şi la încheierea săptămânii va veni şi Toma şi va confirma şi de atunci până la sfârşitul veacurilor toată firea umană va confirma şi va zice "Domnul meu şi Dumnezeul Meu". Astăzi, Mântuitorul Hristos a pus temelie slujirii speciale, slujirii arhiereşti şi preoţeşti, când a suflat asupra ucenicilor şi le-a zis: "Luaţi duh Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, iertate vor fi şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi!" Aceasta este o slujire universală, deplină, atotcuprinzătoare pentru că Hristos din Cer este prezent în toate lucrările pe care le săvârşeşte Biserica prin preoţime", a spus IPS Mitropolit Laurenţiu. Marşul Învierii Duminica Învierii s-a încheiat, la Sibiu, cu Marşul Învierii, care s-a desfăşurat pe strada Mitropoliei, Piaţa Mare, bulevardul Nicolae Bălcescu, Parcul Astra şi Catedrala mitropolitană. Imnele Învierii au răsunat în centrul istoric al Sibiului, iar icoana Învierii, toaca, însemnele Mitropoliei Ardealului au dat de veste tuturor că Hristos a înviat pentru noi toţi. În faţa catedralei, IPS Mitropolit Laurenţiu a mulţumit tuturor participanţilor, a vorbit despre roadele Învierii şi a anunţat evenimentul de căpătâi din acest pentru întregul Ardeal, şi anume canonizarea mitropolitului Andrei Şaguna. "Prin învierea Sa, Hristos a temeinicit învierea cea de obşte, redând omenirii viaţa veşnică. Am serbat astăzi Paştile, trecerea spre veşnicie, începutul Împărăţiei lui Dumnezeu. Ziua de astăzi este o ţintă finală a călătoriei noastre. Trebuie să ne considerăm călători în această lume împreună cu Hristos", a spus IPS Mitropolit Laurenţiu. Bucuria izvorâtă din praznicul Învierii Domnului a fost sporită în acest an la Parohiile Blumăna I şi IX din Braşov de sărbătoarea hramului bisericii parohiale. Sărbătoarea Sf. Gheorghe, mutată în Lunea Paştilor, i-a adunat pe credincioşi în număr mare la biserica parohială, amenajată la ultimul etaj al unei clădiri. Soborul de preoţi şi diaconi care l-a înconjurat pe IPS Laurenţiu la Sfânta Liturghie a fost format din cei doi parohi, pr. Cătălin Teulea şi pr. Stelian Raicu, preoţi braşoveni şi de la parohiile învecinate, amintind aici pe protopopul de Braşov, pr. Gheorghe Benga, pr. prof. dr. Ovidiu Moceanu, dar şi alţi invitaţi, precum stareţul Mănăstirii "Brâncoveanu" de la Sâmbăta de Sus, arhimandritul Ilarion Urs. Răspunsurile la strană au fost date de corul parohial, iar diaconul Andrei Afloarei a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Alma, Protopopiatul Mediaş. De asemenea, teologul Radu Damian a fost hirotonit diacon. Mărturiile Învierii În cuvântul de învăţătură de la Sfânta Liturghie, IPS Laurenţiu a vorbit credincioşilor despre minunea Învierii Domnului, însemnătatea ei pentru omenire, primele arătări ale Mântuitorului după Înviere şi a binecuvântat credincioşii braşoveni aflaţi în sărbătoare. "În Săptămâna Luminată ne îndreptăm atenţia spre autenticitatea evenimentului Învierii lui Hristos. Dacă în ziua Învierii ne-am împărtăşit de darul cel mare al bucuriei Învierii, al triumfului, al biruinţei, de acum începem să vedem concret mărturiile realităţii acestei lucrări. Mântuitorul Înviat S-a arătat mai întâi ucenicilor Săi şi binecuvântându-i i-a încredinţat de slujirea preoţiei. Toată activitatea noastră spirituală, liturgică, pe care o săvârşim ca ierarhi, preoţi sau diaconi se concentrează spre tămăduirea spirituală şi trupească a noastră şi a credincioşilor noştri, prin Sfintele Taine, în care lucrează harul Duhului Sfânt. Îl vom vedea primit la Cincizecime, când se întemeiază Biserica şi Duhul Sfânt lucrător în Biserică, alături de prezenţa reală a lui Hristos. Se continuă acum descoperirea, identificarea lui Hristos mort şi înviat. Ucenicii s-au bucurat de prezenţa Învăţătorului lor. S-au spăimântat pentru că El a intrat prin uşile încuiate şi i-au spus lui Toma: "Am văzut pe Domnul". Acesta a răspuns: "Dacă nu voi pune degetul meu în coasta Lui şi nu voi vedea semnele cuielor în palmele Lui, nu voi crede". Iată că noi suntem într-o perioadă de o săptămână în care descoperirea lui Hristos mort şi Înviat se face treptat, încununând-o cu apariţia Lui în faţa ucenicilor, după opt zile, când era şi Toma de faţă", a spus IPS Mitropolit Laurenţiu. Biserica, încercată de vitregiile istoriei La sfârşitul Sfintei Liturghii, IPS Laurenţiu a oficiat o slujbă de pomenire pentru toţi ctitorii, binefăcătorii şi enoriaşii bisericii trecuţi la Domnul, printre care şi unul dintre foştii parohi, regretatul părinte Gheorghe Grindu. Biserica "Sf. Gheorghe" din Braşov a fost amenajată iniţial ca o capelă, încă din 1934, până ce credincioşii ar fi construit o biserică. Al Doilea Război Mondial nu a permis acest lucru şi, mai târziu, regimul comunist a confiscat terenul destinat zidirii şi materialele de construcţie. În 1969 s-a cumpărat etajul clădirii în care se află actuala biserică, în schimbul a două case şi a unei sume de bani. În 1980 a ajus paroh părintele Gheorghe Grindu, care a transformat spaţiul iniţial într-un adevărat lăcaş de cult. În prezent, cei doi parohi desfăşoară o serie de activităţi sociale, administrative şi misionare care întregesc lucrarea pastoral-liturgică.