Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Slujire arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a slujit duminică, 28 septembrie, la Altarul amenajat în proximitatea Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, aflată în proces de restaurare.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala mixtă dirijată de părintele Ionuț Lucian Tablan Popescu.
În timpul împărtășirii clericilor, arhid. Vasile Demciuc, consilier eparhial la Sectorul monumente, patrimoniu și arhitectură bisericească al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit a se citi în Duminica a 18-a după Pogorârea Sfântului Duh, despre Pescuirea minunată care a avut loc pe Lacul Ghenizaret (Marea Galileei), minune relatată de Sfântul Evanghelist Luca. În predică a scos în evidență modul în care cuvintele Mântuitorului, și mai ales efectele vizibile ale acestora, au schimbat radical viața unor israelieni de condiție modestă, făcându-i împreună-lucrători spre împlinirea voii Celui Preaînalt.
Părintele consilier a identificat trei virtuți esențiale pe care Cel venit dintru cele cerești ca să le desăvârșească pe cele pământești le prețuiește la slujitorii Săi: răbdarea, exemplificată de Petru, care nu a cârtit, ci a aruncat din nou mrejele; smerenia, ce reiese din reacția lui Petru când a văzut mulțimea de pești prinsă în năvod; și ascultarea de Cuvântul Domnului.
Părintele Arhiepiscop Calinic i-a mulțumit părintelui consilier pentru cuvântul de învățătură, cei care doresc să aprofundeze bogatele sensuri teologice ale acestei minuni având posibilitatea să lectureze și exegeza ierarhului, Lăsați-vă prinși în năvodul iubirii lui Hristos!, pe care o pot regăsi pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Exemplul desăvârșitei ascultări față de Mântuitorul a Sfântului Apostol Petru, concretizată în pescuirea cu mult rod mijlocită de Cel Ce stăpânește peste toate, l-a determinat de altfel pe chiriarhul locului să sintetizeze mesajul evanghelic în Decalogul ascultării.
La final, Înaltpreasfinția Sa a citit rugăciuni de dezlegare și pentru sănătate, inclusiv pentru cei ce suferă de depresie, dar și pentru luminarea minții tuturor celor ce învață, mai ales că luni, 29 septembrie 2025, a început anul universitar.



.jpg)
