Slujire arhierească la Catedrala din Huşi

Duminică, 9 august 2020, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi, informează episcopiahusilor.ro.

În omilia rostită cu acest prilej, ierarhul Huşilor a descris situaţia-limită în care se aflau apostolii în mijlocul furtunii şi despre modul în care se raportează aceştia la prezenţa lui Dumnezeu: „Ce învăţăm din atitudinea apostolilor? Ei nu au realizat că Dumnezeu Se află întotdeauna în inima situaţiilor care ni se par nouă imposibile, în inima situaţiilor care ne clatină liniştea şi în care simţim că El nu ne învăluie cu prezenţa Sa. Apostolii erau mai concentraţi pe neliniştea mării decât pe faptul că Dumnezeu este acolo şi că doar El îi poate salva, oricâtă pricepere ar fi avut ei în calitate de pescari”.

Preasfinţia Sa a vorbit despre atitudinea pe care o manifestăm deseori în momentele de criză ale vieţii, când suntem tentaţi mai întâi să-L judecăm pe Dumnezeu decât să Îi căutăm prezenţa: „Dumnezeu ne descoperă că, oricât de pricepuţi şi profesionişti am fi, există o limită, caracteristică nouă, oamenilor. Suntem condiţionaţi, omeneşte vorbind, pentru că sunt situaţii pe care nu le putem depăşi singuri. Avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

Avem nevoie de acel licăr de inspiraţie care să ne ajute să găsim o soluţie salvatoare din acel context care pare că nu are nici o cale de ieşire.

Apostolii nu au realizat acest lucru, pentru că auzeau mai bine freamătul valurilor decât să-L vadă pe Dumnezeu, Care era în inima acelei furtuni. Dumnezeu Se poartă cu foarte multă nobleţe, chiar şi când omul este obraznic, când ispiteşte”.

În final, ierarhul Huşilor a insistat asupra faptului că Dumnezeu este mai aproape de noi în situaţiile-limită decât reuşim să ne dăm seama, panica fiind cea care anesteziază credinţa: „Dumnezeu este întotdeauna în inima tuturor tragediilor lumii acesteia, în inima tuturor situaţiilor grele, de nelinişte. Totul este ca noi să Îl auzim, să Îl simţim, să nu ne panicăm.

Panica anesteziază credinţa, îi frânge aripile. Este foarte greu să Îl vedem pe Dumnezeu că lucrează, inclusiv în propriile noastre stări de nelinişte şi nesiguranţă. Una dintre cele mai mari probe pentru omul credincios este să Îl vadă pe Dumnezeu că lucrează atunci când el însuşi este dărâmat din punct de vedere sufletesc. Nu avem simţurile duhovniceşti ascuţite, să Îl simţim pe Dumnezeu în adâncul încercărilor noastre. Doar ne lamentăm. Prin panica şi neliniştea pe care le declanşăm astfel, nu facem altceva decât să amplificăm starea de dezintegrare sufletească”.